Scandalul început marţi între un service auto timişorean şi o importantă companie de asigurări din România, pentru neplata unor datorii pentru mai multe dosare de reparaţii, a luat sfârşit. Respectiva societate de asigurare şi-a plătit datoriile. Reacţia societăţii de asigurare a venit la o zi distanţă după apariţia în presă a solicitării de insolvenţă.
Impero, de-a lungul celor 10 ani de de experienta, a urmarit indeaproape nevoie clientilor, culorile in trend si preferintele in materie de design. Astfel, astazi comercializam o gama diversa de mobilier clasic si modern in Timisoara, pentru toate gusturile, si un amanunt foarte important, am negociat cu furnizorii nostri cele mai bune preturi pentru dumneavoastra.
Noul an a venit şi cu noi norme de venit pentru majoritatea meseriilor, aplicate pentru impunerea contribuabililor care obţin venituri din activităţi economice. Nu ar fi o problemă ajustarea acestor norme, ci dimensiunea acestora. Mult prea mari, spun cei afectaţi.
Municipalitatea timişoreană a ajuns în situaţia de a fi executată silit din cauza faptului că nu a achitat chiria pentru Liceul de Arte Plastice, care funcţionează într-o clădire proprietate privată din zona centrală, a dezvăluit, miercuri, primarul Nicolae Robu. Consiliul Local Timişoara a stabilit, încă din iulie 2011, mutarea liceului într-o altă locaţie, pe bulevardul Liviu Rebreanu, dar reprezentanţii instituţiei şcolare au refuzat să se mute.
Șoferul unui camion, angajat al unei firme din Timișoara, a fost prins în flagrant, marți seara, în timp ce scotea din rezervorul camionului combustibil pe care să-l vândă unui client. Bărbatul și-a pierdut locul de muncă și este cercetat penal pentru furt calificat.
Eveniment
Un motociclist în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier produs pe strada Petöfi Șandor din Dumbrăvița. Tânărul circula regulamentar pe prima bandă când a fost lovit de un autoturism al cărui șofer ar fi schimbat direcția de deplasare.
1
Mapamond
Un comandant naval spaniol, detașat la baza britanică de la Northwood, a fost suspendat și anchetat după ce a început o relație cu o femeie de origine rusă, cunoscută prin intermediul aplicației de întâlniri.
Ştiri din Timiș
Noi oportunități de colaborare între firmele din Timiș și companiile turcești. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat un forum dedicat dezvoltării relațiilor economice dintre România și Turcia. Evenimentul a reunit 66 de participanți și a pus în discuție proiecte, investiții și noi parteneriate de afaceri.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că România nu mai poate aștepta și că, în această săptămână, va avea loc o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare, urmată de desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Șeful statului spune că va nominaliza persoana care are cele mai mari șanse să obțină o majoritate în Parlament.
3
Ştiri din Timiș
Restricții noi pe autostrada A1, între Arad și Pecica, unde se fac lucrări de reparații pe aproape 9 kilometri. Până la mijlocul lui octombrie, traficul va fi deviat și se va circula bidirecțional pe o singură cale.
Capitală Culturală
Viața de zi cu zi, contrastele dintre tradiție și modernitate și transformările spectaculoase ale uneia dintre cele mai mari metropole ale lumii pot fi descoperite, în această perioadă, la Timișoara. Iulian Titus Moise își prezintă expoziția fotografică finală doctorală dedicată orașului Shanghai la Galeria 5.
Ştiri din Timiș
Întâlnindu-se cu girocenii pentru a discuta despre transportul metropolitan, viceprimarul Ruben Lațcău spune că dezvoltarea haotică a zonei metropolitane a Timișoarei a dus la probleme majore de trafic și infrastructură. Viceprimarul propune colaborarea între localități și o nouă linie de transport între Șagului, Giroc și Moșnița.
10