Elevi din 26 de unităţi şcolare vor testa de Ziua Mondială a Apei calitatea apei din judeţul Timiş.
Poliția Locală Timişoara a instituit, din nou, patrule permanente în zona Complexului Studențesc. Astfel, în fiecare zi, în zona campusului studenţesc acționează câte trei patrule de polițiști locali. De la reintroducerea patrulelor permanente, poliţiştii locali au împărţit zeci de amenzi.
Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara a decis achiziţionarea unui nou sistem de acces auto în parcare, care va fi echipat, printre altele şi cu o casă automată de plată.
O nouă piaţă se va ridica în cartierul Soarelui din Timişoara, pornind de la o construcţie deja existentă în acea zonă, care aparţine Primăriei Timişoara, dar care a fost lăsată de izbelişte înainte de a fi finalizată. Primarul Nicolae Robu susţine că investiţia va fi suportată integral din fondurile societăţii Pieţe S.A., aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara.
“Nu mor artiştii când vor primarii!”. Aşa se intitulează scrisoarea deschisă adresată primarului Nicolae Robu de către mai mulţi membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Timişoara. Plasticienii sunt supăraţi pe edilul-şef pentru afirmaţiile lansate în presă la adresa lor, pe care le consideră “eronate şi tendenţioase” şi îi cer acestuia să facă posibilă “o relaţie normală şi civilizată între Primărie şi artişti”.
Azi în Timișoara
Vineri, 11 septembrie, începe Timișoara Playground Festival și Street FOOD Festival la Iulius Town, iar la Fabrica de Bere sunt porțile deschise. Continuă restaurarea Bazei Uszoda, la care puteți participa și voi.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și lăudând Timișoara.
România
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România.
Turism
Timișorenii sunt invitați să redescopere orașul în care locuiesc într-o plimbare prin parcuri, scuaruri și printre povești mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 18:00 și 20:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează o nouă ediție a evenimentului „Turist la tine acasă”, dedicată spațiilor verzi din cartierul Elisabetin.
Ştiri din Timiș
Pe 15 septembrie, elevii și profesorii din județul Timiș nu merg la școală, deoarece ziua este declarată liberă.
1
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că regretă modul în care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă consideră că acesta ar fi pierdut oricum alegerile din 2028. Simonis susține, pe de altă parte, că în dezbaterea publică din ultimele zile este ignorat faptul că situația lui Fritz a pornit de la încălcarea legii în cazul conflictului de interese.
14
România
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene.
1
Ştiri din Timiș
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.
21