Când a primit faimoasa vioară Stradivarius Elder Voicu 1702, Alexandru Tomescu a promis că va colinda cu ea ţara să-i ofere fiecărui român şansa să o audă. Şi a vorbit serios: celebrul violonist român porneşte în cel de-al şaselea Turneu Naţional Stradivarius. Timişorenii vor avea ocazia să-l audă cântând muzica de Bach la Biserica Millenium, într-un concert cu intrare liberă!
Datele referitoare la evoluţia economiilor din regiunea Vest arată că în judeţul Timiş se înregistrează o stagnare industrială, chiar mai mult şi o scădere. Pentru comparaţie, cele din Arad, Hunedoara sau Caraş-Severin au evoluţii bune, în creştere cu unu-două procente.
Epopeea legată de concursul pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef al Timişoarei continuă. Unul dintre candidaţi, Ionel-Petru Pop, a contestat rezultatul obţinut la proba scrisă a concursului organizat pentru ocuparea acestui post, la sfârşitul săptămânii trecute, de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Surpriză, după recorectarea lucrării, Pop a obţinut un punctaj şi mai mic decât cel iniţial! Şi Ordinul Arhitecţilor a depus o contestaţie, legată de modul în care a fost organizat concursul.
Romtelecom va întrerupe, joi, timp de câteva ore, serviciile în zona Aeroportului Internaţional Timişoara.
După mai multe amânări, probleme și speculații pe subiect, concertul Lepa Brena la Timișoara revine în atenția fanilor ”divei din Balcani”. Artista a anunțat pe contul de Facebook că va cânta în Parcul Rozelor, în 15 iunie 2013, de la ora 21.
Eveniment
Descoperire macabră într-un bloc de pe strada Gheorghe Lazăr. Un instalator care a coborât la subsol pentru a opri apa a dat peste cadavrul unui bărbat. Din primele informații, acesta ar fi murit de mai mult timp. Poliția a fost sesizată și face cercetări pentru a stabili identitatea victimei și împrejurările în care aceasta a murit.
România
România a înregistrat scăderi la toate cele trei competențe evaluate în cadrul testării PISA 2025, iar cea mai mare pierdere față de evaluarea precedentă este la Citire, unde scorul a coborât cu 16 puncte. Mai mult de jumătate dintre elevii români nu ating nivelul de bază la Matematică, iar aproape jumătate se află sub acest prag la Citire și Științe, potrivit rezultatelor publicate marți, 8 septembrie, de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și analizate de Edupedu.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru cea de-a patra ediție a Regatei Bega. Aproape 20 de ambarcațiuni vor porni din Serbia și vor ajunge la Timișoara, unde echipajele vor rămâne timp de o săptămână. Programul include navigație, conferințe, ateliere și activități pentru tineri, iar punctul culminant va avea loc în 19 septembrie, când Filarmonica Banatul Timișoara și Blazzaj vor susține un concert cu scena amplasată pe apă, în Portul Cultural Timișoara.
Ştiri din Timiș
Inspectorii de muncă din Timiș au intensificat controalele în domeniile construcțiilor și HORECA. În luna august au fost verificate 250 de firme, iar sancțiunile aplicate au depășit 1,1 milioane de lei. În urma controalelor au fost descoperite și 29 de persoane care munceau fără forme legale.
Eveniment
Un cetățean din comuna Ohaba Lungă a fost scos din biroul primarului PSD Gigi Murărescu, iar ulterior a fost bătut de un acolit de-al edilului, chiar pe holul instituției, după ce acesta a încercat să reclame mai multe probleme din localitate. Reprezentanții IPJ Timiș transmit că, în urma altercației, un bărbat a ajuns în arest.
1
Ştiri din Timiș
Noul Cod Urbanistic schimbă regulile pentru proprietarii din Timișoara: anumite lucrări vor putea fi făcute printr-o procedură simplificată, în timp ce construcțiile ilegale sunt sancționate mai dur. Primăria anunță și o perioadă de un an pentru regularizarea unor construcții fără acte.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Vest a ajuns la aproape 20% după patru luni de lucrări, turcii de la Nurol lucrând simultan pe mai multe fronturi. Segmentul de 14 kilometri al centurii, teoretic, trebuie finalizat în primăvara lui 2028, deci șantierul ar fi în fața graficului.
Lugoj
Lucrările de modernizare a parcurilor din Lugoj stârnesc nemulțumiri în rândul unor locuitori. În Parcul Copiilor, lugojenii reclamă faptul că unele dale nu ar fi montate corespunzător și semnalează denivelări în anumite zone. Primarul Călin Dobra spune însă că proiectul este încă în faza de execuție, iar eventualele probleme apărute pe parcurs trebuie remediate înainte de recepția lucrărilor.