Vechile clădiri ale societăţii Optica vor fi transformate în spaţii de birouri moderne cu ajutorul fondurilor europene. Vor fi în total 11.000 de metri pătraţi închiriabili oferiţi în primele două clădiri ale complexului.
Mare sărbătoare în cartierul Plopi-Kuncz în acest weekend. Se sărbătoreşte Hramul bisericii ortodoxe din zonă, ocazie cu care va avea loc şi Ruga cartierului. Sărbătoarea cu muzică populară şi proiecţii de filme documentare va ţine două zile.
Inspectorii Curţii de Conturi Arad au început să facă verificări, după ce au aflat că locuinţele aflate în proprietatea Primăriei Timişoara sunt vândute prin intermediul unei firme private. Conducerea municipalităţii timişorene susţine că nu ştia acest lucru şi că a dat dispoziţie ca toate vânzările să fie oprite până la clarificarea situaţiei.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia susţine că a fost extrem de surprins când a aflat că firma care administrează parcarea subterană din Piaţa 700 – Constructim – şi partenerul ADP nu au plătit timp de un an impozitul pe care îl datorau Primăriei Timişoara pentru această construcţie. Suma s-ar ridica la peste 220.000 de lei. Timp de 12 luni, ADP ar fi asigurat „protecţia" celor de la Constructim.
Concurs! Tion te invita la JazzTM, cel mai mare festival organizat la Timisoara in ultimii 20 de ani
Portalul de știri www.tion.ro și Primăria Timișoara vă oferă ocazia de a vedea Festivalul JazzTM din zona VIP. Începând de astăzi, punem la bătaie mai multe invitații de două persoane, valabile în toate zilele de festival. Vedeți în articol cum le puteți câștiga.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții, dar și la activități din cadrul Beta.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește, în luna septembrie 2026, cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Ediția din acest an reunește lucrările a 120 de artiști, membri ai UAPR - Filiala Timișoara, precum și absolvenți ai unor facultăți și universități de artă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
1
Ştiri din Timiș
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
1
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
1