A început festivalul florilor la Timişoara – Timfloralis. Centrul oraşului s-a umplut de culoare, cu porţi şi copăcei din flori, o cupolă şi chiar un pian verde. Dacă pentru cupolă s-au folosit flori artificiale, în cazul celorlalte aranjamente s-a mers pe flori naturale: peste 8.500 de petunii, spun cei de la Horticultura. Timişorenii pot să admire şi să cumpere flori, arbori şi arbuşti, chiar şi palmieri, să creeze coroniţe şi pălării cu flori, să înveţe să facă aranjamente florale şi chiar să gătească folosind flori.
Timișorenii sunt invitați să participe la cea de-a treia ediție a festivalului de satira bilingv, sârbo-român, „Pălăria Bănățeană”. Se anunță o seară plină de umor, cu mulți invitați de soi printre care se numără și redactorii de la Times New Roman.
Livia Andrei, unul dintre cei mai apreciași DJ din România, se pregătește pentru o nouă seară de distracție în compania timișorenilor.
Dacă vă doriţi un câine sau o pisică, atunci nu trebuie să rataţi târgul de adopţii care se pregăteşte în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, în Parcul Carmen Sylva din Timişoara. Mai mulţi căţei din adăpostul Danyflor îşi vor căuta stâpâni acolo şi nu vor fi discriminaţi nici iubitorii de pisici. Trebuie doar să fie vreme bună, pentru că în caz contrar târgul se amână...
Cu ocazia primei ediţii a festivalului florilor, Timfloralis, la Timişoara va fi lansată vineri oficial Asociația Floriștilor Români. Reprezentanţii asociaţiei le-au pregătit mai multe surprize timişorenilor la festival: vor găti folosind ca ingrediente flori, vor ţine workshop-uri de design floral pentru mămici şi copii şi vor demonstra că accesoriile florale fac diferenţa în modă.
Ştiri din Timiș
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.
Ştiri din Timiș
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari.
Ştiri din Timiș
Femeile însărcinate și mamele care trec prin momente dificile au de acum un nou loc în care pot găsi sprijin, înțelegere și ajutor concret. Asociația Adelfia din Timișoara și-a sfințit sediul de pe strada Drubeta nr. 104, în cadrul unui eveniment la care au participat preoți ai Mitropoliei Banatului și reprezentanți ai comunității. În aproximativ un an și jumătate de activitate, organizația a sprijinit deja peste zece mame aflate în situații vulnerabile.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
România
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere reintroducerea posibilității ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse sociale. Solicitarea a fost prezentată luni, 9 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a criteriilor generale de acordare a burselor în învățământul superior de stat.
Ştiri din Timiș
Pentru al optulea an consecutiv, comunitatea Facebook „MMTCG – Mămici mai tari ca Google” lansează campania „Încalță un copil, de iarnă!”, o inițiativă prin care sute de copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse din Timișoara și județul Timiș pot primi încălțăminte nouă înainte de sărbătorile de iarnă. Organizatorii fac apel la solidaritatea oamenilor și îi invită pe cei care pot să ofere o pereche de ghete sau cizme unui copil care are nevoie.
Ştiri din Timiș
Un gest simplu poate aduce o bucurie imensă unui copil. Asociația „Sfântul Nectarie” din Moșnița îi invită pe oamenii cu suflet mare să se alăture unei campanii speciale, prin care copiii dintr-un cartier defavorizat vor avea parte de două ore de atenție, distracție și surprize, în preajma sărbătorii de Moș Nicolae.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru refacerea portului de la Otelec, de pe canalul Bega. Planul include amenajarea unei noi infrastructuri portuare și realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, destinat navigației pe canal. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că urmează să fie elaborate tema de proiectare și studiile necesare.