Continuă problema gunoaielor la Timișoara. Orașul este murdar în mai multe zone, iar oamenii se plâng nu doar de praf sau de carosabilul necurățat, dar și de gunoaiele care deseori „inundă” tomberoanele și se revarsă pe trotuare. Un astfel de caz ne-a fost semnalat luni dimineață, de un cititor Tion, în zona Bălcescu. UPDATE. Muncitorii au curățat zona la câteva ore după apariția materialului pe Tion
Vă amintiți de rampele clandestine de pe strada Dumitru Kiriak din sudul Timișoarei? Sesizarea făcută de Tion.ro la Poliția Locală a avut ecou, oamenii legii s-au mobilizat și au trimis muncitorii Retim să curețe rampele clandestine formate acolo de timișorenii care-și bat joc de orașul lor. Se ia în calcul amplasarea de camere video în zonă.
România
O femeie de 35 de ani a murit, iar alte cinci persoane au fost transportate la spital, în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc, joi, în judeţul Dolj, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis că Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă. În schimb, dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse.
5
România
Un bărbat din județul Bihor a fost reținut după ce a ucis trei câini prin spânzurare.
Ştiri din Timiș
Între 26 și 28 aprilie, Centrul de Proiecte de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1 va găzdui ediția de primăvară a târgului Harababura Fair.
Eveniment
La Timișoara a fost în vigoare, miercuri, un Cod galben de intensificări ale vântului.
Ştiri din Timiș
Cât de departe a ajuns tehnologia! Japonezii au dezvoltat un echipament care realizează rame pentru ochelari ținând cont de fața pacientului. Se numește Yuniku și de acum este disponibil în Timișoara.
1
România
Alegerile europarlamentare vor avea loc în statele membre ale Uniunii Europene în perioada 6-9 iunie 2024, fiind așteptați la urne peste 370 de milioane de alegători. În România, alegerile pentru Parlamentul European au loc simultan cu cele locale, în 9 iunie.
Azi în Timișoara
Joi, 28 martie, puteți merge la un manifest pentru arta de a trăi frumos prin design interior, la o lansare de catalog, la un atelier creativ, la un recital cameral, la filme, concerte sau expoziții.