Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană trebuie să ajungă „să fie sub controlul primăriei”. O spune primarul, care nu crede în scrisorile de protest lansate în spațiul public și consideră că „săgețile” îi sunt destinate lui. Se declară de acord cu amânarea proiectului, însă crede că 2023 e mult prea departe.
A fost anunțat câștigătorul concursului de soluții pentru MultipleXity: un birou de arhitectură din Cluj. Firma care proiectează Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment MultipleXity primește peste 600.000 de euro de la primărie. Sunt premii și pentru concurenții clasați pe locurile II și III, două societăți din București.
Cultura este unul dintre cele mai afectate domenii de pandemia de coronavirus, care ar putea muta și cel mai important proiect al Timișoarei din această perioadă: TM2021. La nivelul UE se vorbește despre amânarea evenimentelor, iar directorul executiv al asociației TM2021 spune că o astfel de decizie ar putea ajuta capitala Banatului.
Lucrurile nu merg deloc cum trebuie la Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, așa că primarul Nicolae Robu crede că a venit momentul să se implice. Atât cât îi permite legea însă, mai ales că primăria este principalul finanțator. Robu este, totodată, și președinte de onoare al asociației.
Pe lângă lipsa banilor, asociația TM2021 se confruntă și cu alte probleme: nu are oameni care să lucreze pentru programul cultural. Unii au plecat, din nu se știe ce motive, iar asociația nu reușește să găsească înlocuitori. Un timișorean a participat la un concurs, dar a ajuns să critice TM2021 și a fost trimis la plimbare.

Ştiri din Timiș

S-au publicat locurile rămase libere la liceele din Timiș în etapa a II-a
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.

Ştiri din Timiș

Festivalul japonez Natsu Matsuri revine la Timișoara cu spectacole Kabuki, dans Bon Odori și ateliere culturale
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.

România

Mai multe companii mari din România își opresc producția pentru a economisi energie electrică. Apel de la Bolojan pentru toată țara
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării. 1

Capitală Culturală

Cum se amenaja un dormitor în perioada interbelică? Vă puteți inspira la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.

Ştiri din Timiș

Admitere UVT 2026: aproape 3.800 de candidați confirmați la licență. Ce specializări au avut cea mai mare concurență
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.

Capitală Culturală

VIDEO. De la folclorul românesc la Marija Šerifović. A treia zi a sărbătorii Timișoarei a adus zeci de mii de oameni în centru
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului. 1

Eveniment

VIDEO. Momente de panică la Văliug, una dintre destinațiile preferate ale timișenilor. Copac imens, prăbușit peste șezlonguri
Un incident care putea avea urmări tragice s-a petrecut sâmbătă, la Văliug. Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit peste șezlongurile unui ponton, în timp ce în zonă se aflau aproximativ 300 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, oamenii care ocupau șezlongurile plecând cu doar câteva momente înainte. 4

Eveniment

Ce au descoperit polițiștii de frontieră din Timiș în doar câteva ore: trei dosare penale și o mașină căutată în Italia
În doar câteva ore, polițiștii de frontieră din Timiș au deschis trei dosare penale în urma unor controale desfășurate pe drumurile din județ și la graniță. Un motociclist fără permis, o remorcă neînmatriculată și un autoturism căutat de autoritățile din Italia au fost descoperirile făcute de oamenii legii în cursul zilei de 2 august.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici