tion.ro Web analytics

Consilierii județeni din Timiș s-au împotmolit atunci când au vrut să voteze cotizația administrației județene la proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană. S-a propus acordarea sumei de 200.000 de lei ca și contribuție a administrației județene la acest proiect, dar secretarul instituției nu a dat un aviz de legalitate în acest sens. A urmat o pauză de consultări...
Competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană continuă, iar reprezentanții Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană pregătesc dosarul pentru finală. Consilierii locali au dublat valoarea cotizației pe care municipalitatea o plătește asociației care luptă să aducă acest titlu capitalei Banatului.
După ce a intrat în finala orașelor din România pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, la Timișoara continuă pregătirile. Concret, în două luni, noul dosar de candidatură va trebui depus, iar în septembrie orașul de pe Bega va primi vizita juriului. Cei de la Asociația Timișoara Capitală Culturală spun că lucrurile decurg foarte bine, însă mai e de muncă. Mai mult, organizația are planuri pentru oraș chiar și în cazul în care Timișoara nu va câștiga prestigioasa distincție.
Festivaluri de film, de artă sau de teatru independent. Toate trebuie să se regăsească în activitatea culturală a Timișoarei. Spectatorii se plâng însă că proiectele din urbea de pe Bega sunt mai puține decât cele din alte orașe. În tot acest timp, ONG-urile și fundațiile încearcă din răsputeri să țină în viață festivalurile deja existente și, pe alocuri, să realizeze unele noi. Totuși, susțin organizatorii, în 2016 acest lucru a devenit mai greu ca oricând, pentru că fondurile primite de la primărie sunt foarte scăzute și împărțite prost.
Milodrag Konstantinovici face fotografii pe stradă din anul 2014. Îl vezi, zi de zi, prin centrul Timișoarei, cu aparatul la ochi, încercând să prindă un zâmbet sau o simțire a oamenilor pe care să o transpună în imagini. Am vorbit cu fotograful din stradă, poetul Milodrag Konstantinovici, despre Timișoara, despre frumusețea ei, avantajele ei, trecutul și viitorul acestui oraș care vrea să fie Capitală Europeană a Culturii. La peste 60 de ani, Milodrag Konstantinovici știe și Timișoara din tinerețe, dar și pe cea de acum, pe care o observă zi de zi...

Ştiri din Timiș

ATOP Timiș vrea structuri comunitare funcționale în toate localitățile și lansează o dezbatere amplă despre accesul copiilor la rețelele sociale
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online. 1

Capitală Culturală

Vernisajul expoziției „Meniérè” aduce culorile subconștientului la Kunsthalle Bega
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.

Capitală Culturală

Copiii și tinerii dau glas identității bănățene în concursul „Dor dă graiu bănățan”, la Timișoara
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.

Ştiri din Timiș

Music Bingo de Valentine’s Day la Timișoara: distracție cu scop caritabil pentru animăluțe
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere. 5

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș. 5

Eveniment

UPDATE. Accident de muncă la Timișoara. Tânără de 25 de ani, transportată la spital după ce și-a prins brațul la presă
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație 7

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici