Avem o ordonanță de urgență pentru TM2021, însă nu am primit niciun leu până acum, iar primarul Nicolae Robu crede că e nevoie și de intervenția lui. Edilul-șef a cerut guvernului să treacă în bugetul pe 2020 banii necesari pentru investițiile din anexa OUG 42, cea care stabilește cadrul de finanțare pentru programul TM2021.
Ministrul Turismului Bogdan Trif, prezent luni în urbea de pe Bega, a semnat un acord de parteneriat cu Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană. Scopul acestui parteneriat este promovarea Timișoarei și Timișului la evenimentele la care participă reprezentanții Ministerului Turismului, în special la târguri naționale și internaționale.
Nici 1.500 de euro nu a trimis Ministerul Culturii către Asociația TM2021 anul acesta, deși a promis un buget incredibil pentru proiect în această vară. Primarul Nicolae Robu se laudă în continuare cu finanțarea făcută de primărie, care a dat cei mai mulți bani pentru TM2021, peste 4 milioane de lei.
Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii a dat publicității, vineri, al doilea raport de monitorizare al grupului de experți internaționali, concluzionând că retragerea titlului nu mai este posibilă. Totuși, raportul este presărat de critici, în special legate de finanțarea asociației.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.