O pendula din incinta unui hotel i-a stat în cale unei femei din Alexandria, aflată la băi pentru tratament, în staţiunea timişeană Buziaş. A trântit-o la pământ şi s-a ales cu dosar penal pentru distrugere.
Apar informaţii noi în cazul scandalului din orașul Deta, în care trei bărbaţi au fost tăiaţi cu sabia de unul dintre fiii primarului. În urma audierii agresorilor, poliţiştii iau în calcul şi varianta ca întreg conflictul să fi izbucnit după ce una dintre victime, Alexandru Ştefan, ar fi scos un pistol într-o discotecă şi i-ar fi ameninţat pe cei prezenţi.
Timis, Arad, Caras-Severin, Hunedoara si alte cateva judete din jumatatea de vest a tarii au primit o noua avertizare cod galben de ploi torentiale. Administratia Nationala de Meteorologie a indicat intervalul in care se pot produce "fenomene meteorologice periculoase": 24 iulie, ora 21 - 25 iulie, ora 21.
Timişoara îşi depune serios candidatura la titlu şi în întrecerea de baschet feminin. Lucru demonstrat de ultimele transferuri făcute de BCM Danzio, respectiv aducerea a două jucătoare din lotul naţional al Serbiei!
Sâmbătă seara, pe o ploaie torenţială în Piaţa Unirii, a avut loc un concert extraordinar al formaţiei Sistem, evenimentul fiind inclus în cadrul unei campanii dedicate colectării selective şi reciclării deşeurilor electrice - respectiv surse de lumină şi baterii.
Ştiri din Timiș
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale.
Mapamond
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.
Eveniment
Un bloc cu opt etaje din Drumul Taberei, București, a fost evacuat preventiv după apariția unei fisuri între etajele 5 și 8. Imobilul prezintă risc seismic, iar pe scara afectată locuiesc 65 de persoane. Autoritățile verifică stabilitatea clădirii și încearcă să stabilească dacă fisura a fost provocată de cutremurul de 4,8 grade produs luni, 19 octombrie, în Vrancea.
2
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că românii vor putea dormi mai mult, însă serile vor deveni mai scurte, iar întunericul se va instala mai devreme.
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.