Polițiștii de frontieră din Timiș au confiscat, în noaptea de luni spre marți, la Deta, aproape 5.500 de pachete de țigări și circa 450 de litri de alcool de contrabandă din Serbia. Întreaga marfă se afla într-o mașină condusă de un bărbat de 49 de ani, care acum riscă dosar penal.
Veşnica discuţie legată de deponeul ecologic de la Ghizela nu a luat sfârşit odată cu acordarea managementului către firma lugojeană Salprest. Comisia Europeană nu pare mulţumită de rezultatele proiectului pe care l-a finanţat şi a angajat o firmă care să găsească problemele apărute în gestiunea deşeurilor din Timiş.
Un grav accident de circulaţie, cauzat pe fondul oboselii la volan, s-a petrecut, marţi dimineaţa, la intrarea în localitatea Remetea Mare din județul Timiș. Pentru scoaterea victimei din maşina grav avariată a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare.
Olimpiada de la Londra se va desfăşura în perioada 27 iulie şi 12 august. În acest an, municipiul Lugoj va fi reprezentat în această competiţie de trei sportivi care s-au calificat la Olimpiada de la Londra, Vlad Cotuna, la gimnastică, Corina Căprioriu la judo şi Nicolai Ceban, la lupte libere.
Poliţiştii de frontieră din Timiș au prins în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, patru grupuri de migranţi, în total zece persoane, din Algeria, Afganistan şi Maroc, care fie încercau să intre ilegal în România din Serbia, fie să treacă frontiera ilegal în Ungaria.
România
Peste 496.000 de români își sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de praznicul Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox.
Mapamond
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a cel puțin zece persoane la Crans-Montana, o stațiune de schi din Elveția, potrivit Agerpres. UPDATE. Aproximativ 40 de morți
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au continuat și în 2025 verificările privind autovehiculele abandonate pe domeniul public, o problemă semnalată constant de locuitorii Timișoarei. Acțiunile se desfășoară atât ca urmare a sesizărilor primite de la timișoreni, cât și în cadrul unor controale organizate de Poliția Locală.
2
Ştiri din Timiș
Lipsa specialiștilor în domeniul apei și infrastructurii forțează operatorii regionali să găsească soluții. Aquatim a decis să răspundă acestei provocări prin investiții în pregătirea viitorilor angajați, dezvoltând programe de învățământ dual, colaborări cu universitățile și instruire internă.
Ştiri din Timiș
Trecerea dintre ani a adus nu doar artificii și urări, ci și multă emoție în maternitățile din Timișoara, unde mai mulți copii au venit pe lume chiar în ajun și în primele ore ale noului an.
Mapamond
Producția de film poate aduce o serie de surprize. Unele au fost intenționate, altele au fost accidente (ne)fericite. Unele dintre acestea ajung pe ecran, în timp ce altele trăiesc în liniște ca părți ascunse din istoria filmului. De la povești bizare din culise la originile neobișnuite ale unor replici emblematice, lumea filmului este plină de fapte fascinante.
Ştiri din Timiș
Centrul Timișoarei s-a transformat, în noaptea de Revelion, într-un adevărat punct de atracție pentru mii de oameni veniți să întâmpine Anul Nou în aer liber. UPDATE. Mai multe artificii au scăpat de sub control
4