tion.ro Web analytics

Săptămâna a început cu stângul pentru doi agenți de poliție din Sânandrei. Cei doi au fost ridicați, luni dimineața, de către ofițerii anticorupție și duși în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru audieri. Cei doi au luat mita de la un ofițer DGA, pentru a nu-i ridica permisul de conducere.
Trei tineri din județul Timiș susțin că au fost agresaţi, sâmbătă seara, de cinci agenți de la Poliția Gătaia. Doi dintre ei au ajuns la Spitalul Județean din Timișoara, unde li s-au acordat îngrijiri medicale. Cei trei sunt hotărâţi să îi dea în judecată pe polițiștii, care, susțin ei, i-au încătuşat şi i-au bătut cu bestialitate. Reprezentanţii Poliţiei Timiş au o altă versiune şi spun că cei trei tineri sunt cercetaţi pentru ultraj.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a dispus verificări la Poliţia Timiş după ce în ultima săptămână DGA a ridicat peste zece poliţişti pentru luare de mită. Activitatea conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş va fi supusă unui audit începând de luni, ca urmare a numărului mare de fapte de corupţie sesizate la nivelul instituţiei.
Posturile de poliție din comune s-au reînființat începând cu luna septembrie. La un an de la reorganizarea Poliției Române, autoritățile centrale au ajuns la concluzia că desființarea cestor posturi, au adus o creștere a cheltuielilor de 23% față de anul precedent, iar locuitorii din mediul rural se plâng că numărul infracțiunilor a crescut.
Primii candidaţi oficiali ai USL Timiş la alegerile parlamentare din acest an ar putea fi aflaţi săptămâna viitoare. Dacă se va respecta algoritmul de la nivel naţional, colegiile din Timiş ar putea fi împărţite frăţeşte între PSD şi ACD (PNL şi PC), însă în ecuaţie ar putea intra şi un factor surpriză: calitatea candidaţilor.

Utile

Continuă intervențiile pe drumurile din vestul țării. Peste 1.300 de tone de material antiderapant împrăștiate în ultimele ore
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a desfășurat, în ultimele 18 ore, ample acțiuni de deszăpezire și combatere a poleiului pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din zona de vest a României, ca urmare a condițiilor meteo.

Ştiri din Timiș

Revelion în aer liber la Timișoara: artificii în Parcul Civic și restricții de trafic în centrul orașului
Primăria Municipiului Timișoara îi invită pe timișoreni și pe turiști să întâmpine Noul An în centrul orașului, într-o atmosferă festivă, alături de familie și prieteni.

Eveniment

Mai multe articole pirotehnice descoperite la Săcălaz după un control în trafic
Marți, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz au desfășurat acțiuni privind verificarea respectării legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice, pe DN 59A, pe raza localității Săcălaz.

Ştiri din Timiș

Comuna Ghiroda va beneficia de extinderea și modernizarea iluminatului public
Anul se încheie cu vești bune pentru locuitorii comunei Ghiroda: primarul Ionuț Stănușoiu a semnat un nou contract de finanțare pentru extinderea și modernizarea iluminatului public.

Mapamond

Mikiphone. Pick-upul de buzunar care a revoluţionat muzica în anii ’20
În anii 1920, cu mult înainte ca dispozitivele moderne să ne invadeze viaţa de zi cu zi, o invenţie ingenioasă a adus muzica în buzunarele oamenilor. Această minune din trecut se numea Mikiphone, un pick-up de buzunar care le permitea melomanilor să îşi poarte melodiile preferate oriunde s-ar fi dus.

Eveniment

Bărbat prins de jandarmii timișeni cu peste 700 de artificii pe care le deținea ilegal
Marți, în cadrul unei acțiuni desfășurate de jandarmii timișeni, aceștia au identificat o persoană care deținea fără drept articole pirotehnice.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 31 decembrie 2025, în Timișoara?
Miercuri vă puteți bucura de evenimente în centrul orașului și petreceri.

Ştiri din Timiș

Avocat Burlacu Mihail - despre rolul avocatului în procesul de divorț cu un cetățean străin  
Divorțul între cetățeni de naționalități diferite nu este niciodată simplu. Atunci când cazul ajunge în instanță, suprapunerea legislațiilor din țările de origine ale soților poate genera numeroase dificultăți. Care sunt cele mai frecvente probleme care apar în astfel de situații și de ce este esențială asistența juridică — explică Avocatul Burlacu Mihail de la Biroul juridic Lexoria.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici