Inspectoratul Şcolar Timiş a anunţat lista noilor directori din şcolile şi grădiniţele timişene.
Elevii vor primi corn şi lapte din prima zi de şcoală, a promis, luni, Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Titu Bojin a anunţat, luni, că o comisie va face verificări la drumul cuprins între Timişoara-Pişchia-Maşloc. Alte drumuri judeţene intră în lucru.
Un tragic accident , în care au fost implicate patru autoturisme, a avut loc, luni dimineața, pe centura municipiului Lugoj. O persoană a murit și alte patru au fost rănite, dintre care două foarte grav. Traficul a fost blocat zeci de minute, iar polițiștii încearcă acum să afle cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Oraşul Buziaş va fi gazda unei noi ediţii a Festivalului fanfarelor. Evenimentul va avea loc în data de 9 septembrie, cu începere de la ora 15.00. În Timişoara se pregăteşte Lada cu zestre a neamului.
Ştiri din Timiș
Anul se încheie cu vești bune pentru locuitorii comunei Ghiroda: primarul Ionuț Stănușoiu a semnat un nou contract de finanțare pentru extinderea și modernizarea iluminatului public.
Mapamond
În anii 1920, cu mult înainte ca dispozitivele moderne să ne invadeze viaţa de zi cu zi, o invenţie ingenioasă a adus muzica în buzunarele oamenilor. Această minune din trecut se numea Mikiphone, un pick-up de buzunar care le permitea melomanilor să îşi poarte melodiile preferate oriunde s-ar fi dus.
Eveniment
Marți, în cadrul unei acțiuni desfășurate de jandarmii timișeni, aceștia au identificat o persoană care deținea fără drept articole pirotehnice.
Azi în Timișoara
Miercuri vă puteți bucura de evenimente în centrul orașului și petreceri.
Ştiri din Timiș
Divorțul între cetățeni de naționalități diferite nu este niciodată simplu. Atunci când cazul ajunge în instanță, suprapunerea legislațiilor din țările de origine ale soților poate genera numeroase dificultăți. Care sunt cele mai frecvente probleme care apar în astfel de situații și de ce este esențială asistența juridică — explică Avocatul Burlacu Mihail de la Biroul juridic Lexoria.
Eveniment
Un tânăr de 28 de ani a fost rănit după ce un șofer de 56 de ani nu a respectat semaforul și a intrat în coliziune cu mașina sa, pe Bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara, la intersecția cu strada Ulpia Traiana.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din mediul rural, Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Schimbarea este determinată de modificarea tarifelor de transfer din Zona 1 Timișoara, aprobată prin Decizia AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș nr. 42/29.12.2025.
Ştiri din Timiș
Wendhill Academy - International School (Liceul Teoretic Wendy Kids) organizează, în luna ianuarie, prima ediție a concursului de caligrafie „Literele dansează în mâna ta”, un eveniment dedicat elevilor din clasele a II-a, a III-a și a IV-a, care sunt pasionați de scrisul de mână.