Conducerea PDL a decis să îi suspende pe cei trei parlamentari care s-au abţinut de la vot sau au aprobat modificările aduse Codului penal. Adrian Gurzău, Gheorghe Udrişte şi Dragoş Gunia sunt suspendaţi pentru trei luni.
Cei mai buni sportivi din motociclismul românesc au fost premiaţi, sâmbătă, la Timişoara. Oraşul de pe Bega a primit onoarea de a găzdui această ceremonie, una care a consacrat clasarea Timişului ca cel mai puternic judeţ din punctul de vedere al sportului moto. Cosmin Costescu, Cătălin Cazacu, Ionel Pascotă, Mihai Stoichescu, plus juniorii Vlad Neaga sau Patrick Pascotă, sunt doar principalii competitori care ţin sus steagul motociclismului timişean în aproape toate ramurile acestei Federaţii.
Afacere cu brazi pusă pe butuci de polițiștii din Sânnicolau Mare. Oamenii legii au confiscat 170 de pomi de Crăciun de la un tânăr de 22 de ani din județul Alba. Tânărul nu avea acte specifice pentru pomi.
Vicepremierul Liviu Dragnea, prezent vineri la Timişoara, a făcut gafa pe care o fac mulţi dintre mai-marii de la Bucureşti atunci când vin în vestul ţării. A confundat judeţul cu oraşul. Practic, pentru Dragnea, judeţul în care a venit e Timişoara, nu Timiş.
Centura Caransebeşului, finalizată pe hârtie în 2011, reparată în 2012 şi 2013, nu va fi deschisă în acest an. Lucrările de reparaţii, conform reprezentanţilor CNADNR, vor dura cel puţin până în luna aprilie a anului viitor.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
1
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
3
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
34