Accident, miercuri seara, în zona Freidorf din Timișoara. Un bărbat de 65 de ani a pierdut controlul volanului autoturismului pe care îl conducea, un Ford, și a intrat într-un stâlp de beton de pe marginea drumului.
Câţiva dintre consilierii judeţeni din Timiş se află într-o criză de imagine, altfel nu se explică cererile lor din ultimul plen. Nu unul, ci doi consilieri, din partide diferite, au cerut ca imaginea lor să apară fie în ziarul CJ Timiş, fie pe ecranul din sala de consiliu, atunci când se filmează în direcţia lor.
Scandal în PNȚCD Timiș. Conflictele par să se țină lanț între țărăniști după debarcarea lui Gheorghe Ciuhandu de la conducerea filialei, imediat după alegerile locale de anul trecut. Președintele organizației municipale Timișoara, Adrian Orza, a fost suspendat din funcție, în locul său fiind instalat recent Ciprian Mihoc. Fostul prim-vicepreședinte al PNȚCD Timiș, Marius Popovici, îi cere public demisia lui Valentin Moldovan, președintele filialei, pe care îl acuză „că minte și manipulează”.
Acordarea unui spaţiu în Bastionul Theresia Aosciaţiei Timişoara-Capitală Culturală Europeană a stârnit vâlvă în plenul Consiliului Judeţean Timiş. Consilierii nu erau prea lămuriţi ce se vrea cu acest proiect şi de ce are nevoie de un spaţiu asociaţia care vrea să facă din urbea de pe Bega capitală culturală europeană în anul 2021.
Revoluţionarii timişoreni sunt în continuare nemulţumiţi de multe lucruri, la 24 de ani de la revoluţie. Acum, după 24 de ani, Tudorin Burlacu, preşedintele Asociaţiei FECC (Frăţie, Egalitate, Cooperare, Colaborare,) este profund nemulţumit de modul în care a relatat presa şedinţa festivă de la Primăria Timişoara. Dar şi alţii au înfierat presa centrală şi locală. Revoluţionarii au ridicat mai multe probleme în plenul Consiliului Judeţean Timiş, de la drepturile pe care le au şi nu le primesc, până la Biserica Martirilor, a cărei construcţie nu e terminată.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
30