Prin intermediul unui proiect transfrontalier va fi realizat un portal internet prin intermediul căruia va fi promovat Banatul, atât cel românesc cât şi cel sârbesc, din punct de vedere al atracţiilor turistice. www.banatour.eu va ajuta la dezvoltarea acestui sector economic.
Timişul beneficiază din această săptămână de aproape 40 de kilometri de autostradă. Aici includem 12 kilometri din viitoarea A6, cea care va lega Lugojul de Calafat şi cei 27 de kilometri ai lotului 1 din autostrada Lugoj – Deva, parte a A1. Lucrările sunt finalizate, totul arată superb, problema e... cu ceremonia. Oficial, noul tronson se inaugurează luni. Neoficial, bănăţenii se dau deja pe autostradă, chiar dacă numărul temerarilor e încă foarte mic. Noi am vizitat deja autostrada, vedeţi ce am descoperit acolo.
Micuţul Edi are nevoie de ajutor. În timp ce alţi copii de vârsta lui se joacă, Edi îşi face griji ca oamenii mari. El suferă de anemie aplastică severă şi are nevoie de un tratament costisitor, pe care părinţii lui nu şi-l pot permite. Dacă vrei să aduci bucurie în familia lui Edi, poţi participa la concertul caritabil din 20 decembrie, de la ora 19:00, la Hotelul Continental.
Au fost de multe ori probleme cu medicamentele compensate şi gratuite, mai ales dacă vorbim de cele destinate bolilor grave, cum ar fi cancerul. Acum însă, la final de an 2013, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş spune că banii s-au dat pentru aceste medicamente gratuite şi compensate, deşi datorii către farmacii au tot fost, în acest an, iar bolnavii de cancer erau nevoiţi să-şi aştepte alinarea pe liste... ale durerii, tocmai pentru că aceste datorii nu au fost plătite.
Studiază la Facultatea de Litere la Timişoara şi a primit premiul pentru cele mai interesante mobilităţi, în cadrul programului Erasmus. Este Andra Rugea, studentă la Universitatea de Vest Timişoara şi prin intermediul acestui program a reuşit să studieze în Franţa, la Sorbona.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
30