Aleea personalităţilor din Parcul Central a
fost inaugurată luni, de ziua oraşului. Au
fost dezvelite busturile a şapte
personalităţi care şi-au legat numele de
istoria, dezvoltarea sau promovarea Timişoarei
în lume, la care se va adăuga
încă o lucrare la toamnă. Opt statui,
care costă 300.000 de lei. ![]()
Şeful Postului de Poliţie din Complexul
Studenţesc din Timişoara, Cornel Teodorovici, a
fost implicat, duminică seară, într-un grav
accident de circulaţie. O femeie şi-a pierdut
viaţa, alte două persoane sunt în stare
critică, iar una rănită, după ce
poliţistul a intrat cu maşina pe contrasens
şi a spulberat o Dacie al cărei şofer
conducea regulamentar.
| Video

Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la instaurarea administraţiei româneşti în Banat. În 3 august 1919, trupele armatei române, sub comanda colonelului Virgil Economu, intrau în Timişoara, iar Banatul avea să intre în graniţele României Mari. Data de 3 august a devenit Ziua Timişoarei printr-o hotărâre de consiliu local din 1999.
De Ziua Timişoarei, peisajul urban al oraşului se va îmbogăţi cu o uriaşă halbă de bere Timişoreana, de 11.000 de litri. Iniţiatorii proiectulului speră ca municipiul de pe malurile canalului Bega să intre astfel în Cartea Recordurilor.
Erick Sabău a reușit o performanță extraordinară la prima sa participare la o competiție europeană. Sportivul Asociației Club Sportiv „Ambasadorii Speranței” din Timișoara a cucerit două medalii de aur la Special Olympics European Open Swimming Malta 2026, în probele de 50 de metri bras și 100 de metri liber.
Accident rutier, duminică, la intersecția străzilor Chișodei și Emil Zola din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit după ce unul dintre șoferi ar fi virat la stânga și ar fi intrat în coliziune cu mașina care circula din sens opus.
Polițiștii locali continuă să verifice circulația autovehiculelor de mare tonaj în zonele cu restricții din Timișoara. În prima lună de la intrarea în vigoare a noului regulament privind accesul vehiculelor de peste 3,5 tone, au fost depistați și șoferi care au ignorat regulile și au circulat fără autorizațiile necesare.
O dronă rusească a lovit duminică locomotiva unui tren Kiev–Varșovia, în regiunea Volîn, la doar doi kilometri de granița cu Polonia. Niciun pasager nu a fost rănit, iar traficul feroviar și activitatea la punctul de frontieră Iahodîn–Dorohusk au fost reluate după încetarea alertei aeriene. Atacurile au provocat însă pagube în zona frontierei, iar Kievul le-a condamnat drept o amenințare directă la adresa UE și NATO.
2
Senatorul Sorin Șipoș lansează acuzații la adresa reprezentanților AUR din Timișoara, susținând că între formațiunea politică și familia Cârpaci ar exista o apropiere. Declarațiile au fost făcute în contextul mitingurilor recente pro-democrație organizate în Timișoara și al disputelor privind strada Cezar.
Celine Dion a revenit pe scenă după șase ani, susținând un concert în fața a aproximativ 30.000 de spectatori, la Nanterre, lângă Paris. Artista, diagnosticată cu sindromul persoanei rigide, a izbucnit în lacrimi și le-a mulțumit fanilor pentru sprijin. Concertul marchează prima sa revenire completă pe scenă din 2020.
Nicușor Dan participă, duminică și luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, organizat la Rovaniemi, Finlanda. Reuniunea vizează securitatea și dezvoltarea economică a Arcticii, iar președintele României va prezenta poziția țării privind legătura dintre provocările de securitate din zona arctică și Marea Neagră. România își va reafirma disponibilitatea de a contribui la eforturile UE și NATO în domenii precum apărarea, infrastructura critică și securitatea energetică.
3
Sute de oameni din vestul țării sunt așteptați să urce pe biciclete în perioada 16-22 septembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Marii Pedalări RO Bike Valley, eveniment organizat în Săptămâna Europeană a Mobilității.