Serviciul de Descarcerare a fost solicitat să intervină, marţi seara, la o locuinţă din apropiere de Gara de Nord din Timişoara. Autorităţile au fost anunţate că unei bătrâne de 90 de ani i s-ar fi făcut rău în baia din propriul apartament.
Chiar dacă e criză, piaţa de maşini din Mehala pare neîncăpătoare. Tot mai mulţi timişoreni îşi expun spre vânzare autovehiculele în parcările supermarket-urilor sau pe domeniul public. Oamenii s-au săturat să vadă la tot pasul autoturisme cu anunţuri de vânzare în parbriz şi fac reclamaţii la Poliţia Comunitară.
Până în luna decembrie, la Direcţia Apelor Banat se va implementa, în premieră în România, proiectul „Fliwas – sistem informatic de avertizare în caz de inundaţii”.
UPDATE. Tramvaiul a deraiat, marţi seară, pe strada 1 Decembrie din Timişoara. Unul dintre vagoane a intrat într-un stâlp, iar mai multe persoane au fost rănite. Una dintre victime a suferit răni grave, fiind transportată, de urgenţă, la Spitalul Judeţean. Tramvaiul era foarte aglomerat în momentul producerii accidentului, dat fiind faptul că, la acea oră, timişorenii se întorceau de la muncă. Imagini trimise de Olajos Anton Lorand
|
| 
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și laudând Timișoara.
România
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România.
Turism
Timișorenii sunt invitați să redescopere orașul în care locuiesc într-o plimbare prin parcuri, scuaruri și printre povești mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 18:00 și 20:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează o nouă ediție a evenimentului „Turist la tine acasă”, dedicată spațiilor verzi din cartierul Elisabetin.
Ştiri din Timiș
Pe 15 septembrie, elevii și profesorii din județul Timiș nu merg la școală, deoarece ziua este declarată liberă.
1
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că regretă modul în care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă consideră că acesta ar fi pierdut oricum alegerile din 2028. Simonis susține, pe de altă parte, că în dezbaterea publică din ultimele zile este ignorat faptul că situația lui Fritz a pornit de la încălcarea legii în cazul conflictului de interese.
14
România
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene.
1
Ştiri din Timiș
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.
21
Ştiri din Timiș
De Ziua Pompierilor, aceștia au pregătit mai multe evenimente, iar duminică, 13 septembrie, își vor deschide porțile pentru timișeni, care vor putea vedea de aproape autospecialele și echipamentele folosite în misiuni.