Prezent de 12 ani în peisajul muzical românesc, festivalul TMBase continuă să fie un reper şi un punct de întâlnire pentru iubitorii de muzică electronică din întreaga ţară. Peste două săptămâni, nebunia reîncepe la Timişoara, cu trei nopţi pline de muzică fără frontiere.
Succes în proiectele de dezvoltare susţinute din fondurile alocate de Uniunea Europeană. Bugetul propriu al Consiliului Judeţean Timiş are incluse în lista de investiţii derulate din fonduri europene nerambursabile un număr total de 14 iniţiative, valoarea sumelor utilizate fiind de 15,254 milioane de lei.
Accident spectaculos, în noaptea de miercuri spre joi, înainte de curba dinspre Sânandrei. Şoferul şi pasagerul unui VW Golf au scăpat ca prin minune, după ce maşina lor s-a dat peste cap, pe câmp, pe ruta Timişoara - Arad. Golf rasturnat pe ruta Timisoara - Arad
Dacă preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, sâmbătă, la Timişoara, la Muzeul Satului, unde se va desfăşura „Târgul produselor tradiţionale, ecologice şi meşteşugăreşti din Banat”, Elena Băsescu va poposi vineri în oraşul de pe Bega.
Din cauza unor infiltraţii subterane la soclul statuii Sf. Mucenic Gheorghe din Timişoara, monumentul s-a aplecat ameninţător, astfel că autorităţile locale au decis consolidarea acestuia. Accesul în Piaţa Sfântul Gheorghe a fost interzis, joi, de la primele ore ale dimineţii, pentru operaţiunea de mutare a statuii care cântăreşte 9 tone. Statuia Sfantului Gheorghe, mutata cativa pasi mai in fata

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 septembrie 2026, în Timișoara?
Joi, 10 septembrie, puteți participa la restaurarea Bazei Uszoda, să vizitați expoziții sau să mergeți la film sau la teatru.

Mapamond

Avionul cu care Volodimir Zelenski a zburat marți din Republica Moldova a fost aproape lovit de o dronă
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost aproape lovit de o dronă în timp ce se pregătea să decoleze din Republica Moldova.

Eveniment

Un microbuz a luat foc în mers la Sânmihaiu Român
Pompierii au intervenit miercuri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz de transport persoane aflat în mers, în care se afla doar șoferul, în localitatea Sânmihaiu Român.

Ştiri din Timiș

Gusturi și tradiții la Peciu Nou. Festivalul culinar „Prietenia” revine cu o nouă ediție
Peciu Nou se pregătește de sărbătoare! Sâmbătă, 12 septembrie, iubitorii de gastronomie, tradiții și folclor sunt invitați la cea de-a doua ediție a Festivalului culinar „Prietenia”, un eveniment dedicat gustului autentic, comunității și diversității culturale.

Ştiri din Timiș

Cum se creează o imagine în era AI? 15 tineri se pot înscrie la un atelier de animație gratuit, la Timișoara
15 tineri din Timișoara vor experimenta, în luna octombrie, două metode diferite de creare a imaginilor: animația stop-motion, realizată manual, cadru cu cadru, și instrumentele de generare bazate pe inteligență artificială. Activitățile fac parte din Laboratoarele AnimaDOK 4 - „Avanpost stop-motion și media literacy”, organizate în perioada 6-13 octombrie, la Plan Zero Makerspace din Timișoara.

Mapamond

Ministra Educației din Estonia explică rezultatele de top la PISA 2025: „Nu mai putem preda în același mod în care predam acum cinci ani”
Estonia este țara din Uniunea Europeană cu cele mai bune rezultate la ultimele teste PISA. Într-un interviu pentru HotNews, ministra Educației și Cercetării, Kristina Kallas, a explicat care sunt principalele elemente ale sistemului estonian și ce schimbări sunt necesare în educație, inclusiv în contextul dezvoltării inteligenței artificiale. 2

Ştiri din Timiș

De la teren la ultima tranșă: cum compari creditele pentru construcția unei case
Un credit pentru construcția unei case trebuie analizat diferit față de un credit pentru cumpărarea unei locuințe finalizate. Pe lângă dobândă, DAE și avans, trebuie să verifici cum sunt acordate tranșele, ce documente sunt cerute la fiecare etapă și ce se întâmplă dacă lucrările depășesc bugetul sau termenul stabilit.

Ştiri din Timiș

Nou la Iulius Town Timișoara. S-a deschis Spitalul Veterinar Transilvania
Grupul IULIUS își extinde oferta de servicii dedicate comunității iubitorilor de animale și anunță deschiderea în Iulius Town Timișoara a Spitalului Veterinar multidisciplinar Transilvania. Cel mai mare hub de retail și divertisment din vestul țării, devenit oficial pet-friendly în 2025, își reconfirmă astfel preocuparea de a integra servicii de calitate, atât leisure, cât și medicale, pentru animalele de companie. Spitalul dispune de o echipă medicală permanentă și oferă servicii veterinare pentru consultații, prevenție, urgențe și tratamentul cazurilor complexe. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici