Mandat de arestare preventivă pentru pe 30 de zile pentru un tânăr de 25 de ani, la Timișoara. El este cercetat penal pentru furt calificat după ce a fost prins că a spart două mașini în 40 de minute. El și-a vopsit părul blond după spargeri în speranța că nu va fi recunoscut de polițiști. Tânărul a fost eliberat din închisoare la începutul lunii februarie și a mai fost condamnat pentru fapte similare.