Dosare penale pe numele a patru cetățeni din India și Sri Lanka, dar și pe numele unui cetățean român, în Timiș. Aceștia sunt cercetați penal după ce străinii au încercat să treacă ilegal granița în Serbia, iar românul i-a transportat cu mașina. Migranții au intrat în țara noastră cu vize legale de muncă însă nu plănuiau să rămână aici. Voiau să ajungă de fapt în vestul Europei.
Festivalul Codru, magnet pentru consumatorii de droguri și în a doua zi. Polițiștii au desfășurat din nou controale atât în cadrul evenimentului, cât și în zona acestuia, dar și pe drumurile de acces spre și dinspre festival. Sâmbătă seară, oamenii legii au întocmit în total 12 dosare penale pentru infracțiuni legate de droguri. Bilanțul primelor două zile se ridică la 24 de dosare penale pentru astfel de abateri.
Tânărul de 30 de ani care a furat o mașină, a lovit cu ea un om, iar apoi a tamponat trei autoturisme, nu este la prima abatere. El a mai fost cercetat penal pentru furt, în urmă cu un an. Acum el a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Acțiuni de amploare ale polițiștilor de la rutieră și de la crimă organizată în prima zi a festivalului Codru. Oamenii legii au depistat mai mulți șoferi drogați sau cu droguri asupra lor, dar și tineri care au încercat să introducă droguri în zona festivalului. În total, polițiștii au deschis 12 dosare penale pentru infracțiuni legate de stupefiante.
Canicula dă peste cap traficul în Timiș și mai multe județe, în weekend. Cei de la CNAIR anunță restricții de circulație sâmbătă și duminică între orele 11 și 20 pentru a evita deteriorarea puternică a drumurilor. Astfel, autovehiculele cu tonaj mai mare de 7.5 tone vor fi trase pe dreapta în intervalul orar respectiv.

Mapamond

Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU din New York. A fost identificat drept un activist pro-Tibet
Un bărbat a murit joi seară după ce și-a dat foc în apropierea sediului Organizației Națiunilor Unite (ONU) din New York, potrivit RFI, care citează AFP. Poliția din New York a transmis că a primit un apel în jurul orei 18:32 (ora locală) privind un bărbat care și-a dat foc la intersecția First Avenue cu 42nd Street.

Ştiri din Timiș

Elev din Timișoara, premiat cu medalie de aur la Olimpiada Europeană de Geografie. România a ocupat primul loc pe națiuni
Bogdan Mateșescu-Pașcalău, elev al Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a câștigat medalia de aur la Olimpiada Europeană de Geografie (EGEO 2026), desfășurată la Varna, în Bulgaria. Performanța contribuie la rezultatul obținut de lotul României, care a încheiat competiția pe primul loc în clasamentul pe națiuni, cu cinci medalii de aur și trei de argint.

Mapamond

Premierul Republicii Moldova și-a anunțat demisia: „Azi îmi închei mandatul”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, afirmând că a ales să plece deoarece nu își mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile sale.

Eveniment

Profesoară lovită de trăsnet în timpul unei drumeții cu un grup de elevi
O profesoară a ajuns la spital cu arsuri pe 30% din corp după ce a fost lovită de trăsnet pe un traseu montan din Padina, județul Dâmbovița. În incident, un copil a fost transportat la spital cu un traumatism la un membru inferior, potrivit DSU.

Eveniment

Autoturism de 16.000 de euro, căutat de autoritățile italiene, găsit la Moravița
O mașină în valoare de aproximativ 80.000 de lei, căutată de autoritățile din Italia, a fost descoperită de polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările cazului.

Ştiri sportive

CM2026 – ZIUA 22: Portugalia se califică dramatic în optimi. Spania, fără emoții
Spania, Portugalia și Elveția și-au asigurat biletele pentru optimile Cupei Mondiale 2026. Spaniolii au câștigat fără emoții, lusitanii au obținut calificarea dramatic, cu gol în prelungiri, iar duelul de gală din optimi va fi chiar Spania – Portugalia.

Ştiri din Timiș

Curier fără permis, prins din nou în trafic la Timișoara. A încercat să păcălească polițiștii mutându-se pe scaunul din dreapta
Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Timișoara, care a mai fost depistat conducând cu permisul suspendat, a fost prins din nou la volan de polițiștii locali. În încercarea de a scăpa de răspundere, acesta a făcut o manevră neobișnuită: s-a mutat pe scaunul din dreapta al mașinii, deși era singur în autoturism. 2

Ştiri din Timiș

Summer Sale te așteaptă la Iulius Town cu reduceri
A început Summer Sale, campania de reduceri în care fiecare membru al familiei își poate găsi ceva pe gustul său. Multe dintre locațiile tale favorite au dat deja startul promoțiilor, iar în catalogul online găsești informații despre ofertele disponibile, cât și inspirație pentru un look flawless.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici