22 de proiecte, în valoare totală de 5,6 milioane de euro, au redus considerabil distanţa dintre Timiş şi Serbia în ultimele luni. Este vorba de colaborarea între specialişti români şi sârbi din domenii precum sănătate, protecţia mediului, învăţământ, sport, cultură, tineret, tehnologie, IMM, comerţ şi turism, demarată între mai multe instituţii din judeţul Timiş şi cinci districte din Serbia.
Mii de fluturaşi cu informaţii despre cum, când şi... cât trebuie să ne îmbolnăvim conform legiuitorilor vor fi împărţiţi în Timişoara în următoarele săptămâni. Este modalitatea aleasă de medicii de familie pentru a protesta faţă de reducerea fondurilor.
Localitatea Becicherecu Mic, alături de Biled, Satchinez şi Dudeştii Noi, a fost cuprinsă în programul de teledetecţie (remăsurare a suprafeţelor agricole) subvenţiile aferente anului agricol 2009-2010 vor fi primite până, cel târziu, în data de 28 februarie 2011.
De Dragobete, sărbătoarea Dragostei la români, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară în colaborare cu Asociaţia pentru Promovarea Femeii din Timişoara şi Colegiul Naţional "Coriolan Brediceanu" va demara a doua ediţie a campaniei de informare cu privire la fenomenul violenţei domestice "Iubirea nu naşte violenţă", generată de nevoia de combatere a fenomenului violenţei domestice şi de informare cu privire la serviciile existente de susţinere a victimelor violenţei domestice şi abuzului fizic, verbal, sexual.
În data de 2 martie 2011, de la orele 18.00, seniorii din Lugoj sunt invitaţi la spectacolul de teatru "Steaua fara nume" de Mihail Sebastian. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Lugoj şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară în parteneriat cu Teatrul Municipal. Invitaţiile gratuite pot fi ridicate de la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, Serviciul Asistenţă Socială Specializată, Piaţa Victoriei, nr.4, cam. 11, până la epuizarea celor 300 de bilete puse la dispoziţia persoanelor vârstnice de către organizatori.