Mai mulţi consilieri municipali au avut iniţiativa de a scoate la licitaţie pieţele din Timişoara. În urma negocierilor purtate cu Executivul Primăriei Timişoara, în discuţii pentru concesionare au mai rămas trei pieţe: Bălcescu, Soarelui şi Freidorf. După jumătate de oră de discuţii în plen, marţi, aleşii locali şi-au dat seama că două dintre pieţe sunt în litigiu, iar una... nu există.
Inspectorul şcolar general adjunct din Timiş Halasz Ferenc este îngrijorat de faptul că numărul vorbitorilor de maghiară scade continuu, începând cu cei mai tineri membri ai minorităţii, căsătoriile mixte şi sporul demografic redus al ungurilor din Banat împuţinând masa electorală tradiţională a UDMR.
Adrian Moraru este al treilea nume pe care Timişul îl trimite în sezonul 2011 al Campionatului Naţional de Raliuri. Pilotul lui Confort Rally Team nu merge degeaba în CNR, el şi-a trasat drept obiectiv titlul de campion al clasei K.
Se majorează unele tarife la transportul în comun din Timişoara. Consilierii municipali au aprobat, marţi, un proiect ce prevede creşterea unor preţuri pentru a acoperi inflaţia.
De teama unui pensionar de 70 de ani pe care l-a prădat, o menajeră din Timișoara a sărit pe geamul din bucătărie și s-a dus direct la Poliție, să se autodenunțe.