La Clubul Sportiv Municipal Lugoj se va înfiinţa o secţie de seniori la volei, lupte, gimnastică, sah, atletism, box, domeniile în care s-au obţinut rezultate foarte bune. Iniţiativa a fost prezentată în finalul conferinţei de presă, susţinută de primarul Francisc Boldea.
Pentru reducerea în continuare a numărului de câini fără stapân de la Lugoj, edilul-şef a propus Societăţii Salprest ca, pe viitor, castrarea câinilor cu stapân să fie suportată de le bugetul local.
Când afară e iarnă şi-i zăpadă, iar vinu-i bun nu e pelin, când iese ursul ca să vadă...atunci e vremea concursului comloşan de vinuri şi mezeluri. Prima ediţie a acestui eveniment s-a desfăşurat în anul 1937. Chiar dacă la primele ediţii organizatorii au înscris în concurs doar licoarea lui Bachus, de-a lungul anilor evenimentului i s-a mai adăugat o secţiune: cea de mezeluri.
Cu noi finanţatori, Millenium Giarmata doreşte clasarea în primele şase locuri ale clasamentului. Susţinere există, doar fotbaliştii trebuie să pună osul la bătaie.
După experienţa trăită la CFR Timişoara, Georgică Cornu, deţinătorul grupului de firme Izometal Magellan, revine în fotbal.
Peste 750 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a vor participa, joi, la Job Shadow Day. Ei vor putea vedea cum se desfăşoară o zi de lucru într-un domeniu ales de ei. Slujbele preferate de elevii timişeni sunt cele de medic, economist, inginer de calculatoare şi poliţist.