Un bărbat de 25 de ani a fost arestat preventiv pentru furt calificat. Împreună cu un prieten a furat peste 150 de bare din oțel din curtea unui imobil din Timișoara, aflat în construcție. Prejudiciul a fost recuperat.
Unul dintre proiectele pentru care edilii timişoreni speră să obţină bani de la Guvern în acest an se referă la realizarea unui ansamblu de locuinţe în zona Ion Ionescu de la Brad, o investiţie despre care se vorbeşte încă din perioada fostei administraţii Ciuhandu, cam de prin 2007 încoace, blocurile ajungând doar la stadiul de proiect tehnic. Este vorba de locuinţe sociale pentru evacuaţi şi cazuri sociale şi locuinţe ANL pentru tineri.
Scandal în Complexul Studențesc din Timișoara. Trei persoane au ajuns la spital, dintre care una a rămas internată, în urma unei bătăi. Alte trei persoane au fost duse la sediul poliției pentru audieri.
De vineri, 11 ianuarie şi până duminică, 13 ianuarie, în Piaţa Badea Cârţan va avea loc o interesantă expoziţie de animale. Vor fi expuşi iepuri, găini şi porumbei. Vor putea fi admirate peste 200 de animale, iar cele mai frumoase dintre acestea vor fi premiate cu diplome şi cupe.
Sezonul expoziţiilor chinologice din România se deschide şi în acest an la Timişoara. La Complexul Expovest, situat pe Calea Lugojului, pe 19 şi pe 20 ianuarie va avea loc prima manifestare de gen din 2013. Este vorba de o premieră, un CACIB care va avea loc în două zile consecutive, Timişoara Winter Trophy, plus tradiţionalul Turneu al Campionilor, în cadrul căruia se va acorda titlul de Top Dog of the Year. Deţinătorii de câini de rasă sunt încă aşteptaţi să se înscrie la eveniment.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) și-a îmbogățit biblioteca cu un fond generos de reviste de specialitate, donat de International Academic Projects (IAP) din Londra, UK, anunță managerul instituției timișorene, Filip Petcu. Publicațiile vor fi puse la dispoziția specialiștilor muzeului, dar și a cercetătorilor, restauratorilor, studenților în domeniul Artelor.
Eveniment
Un accident rutier produs pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara s-a soldat cu rănirea unei femei de 71 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
România
Adina Szitar, propunerea USR, a fost numită inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții. Arhitect și inginer civil, cu peste 20 de ani experiență în proiecte publice și private și cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru elaborarea unui proiect de hotărâre. Acesta vizează aprobarea Amenajamentului pastoral pentru pajiștile din oraș.
Ştiri din Timiș
Saci galbeni gratuiți pentru reciclare, distribuiți în Moșnița Nouă. Programul complet pe localități
Locuitorii din Moșnița Nouă vor primi gratuit saci galbeni pentru colectarea deșeurilor reciclabile, în cadrul unei acțiuni organizate de RETIM Ecologic Service, în colaborare cu administrația locală.
Ştiri din Timiș
Vaporașele de pe Bega revin pe traseu odată cu venirea primăverii. Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că transportul public pe apă va fi reluat din 1 aprilie. Înainte de redeschidere, între 28 și 31 martie, ambarcațiunile vor efectua probe funcționale și verificări tehnice.
Capitală Culturală
Arii celebre de operă, canțonete, valsuri, tango-uri, hituri și muzică din filme - toate, despre dragoste: un repertoriu romantic și colorat cu care s-au delectat, luni seara, aproape 1.400 de spectatori care au umplut până la ultimul loc sala Operei Naționale Române din Timișoara. Vedete evenimentului „Simfonia iubirii” au fost, indubitabil, carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache, tenorul italian Paolo Spagnuolo și Gabriel Popescu, copil-minune al muzicii de chitară clasică, alături de Orchestra di Teatro d’Opera Italiana, Orchestra Opera Vox, Baletul și Corul Opera Vox.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu modern dedicat copiilor va fi inaugurat în satul Cerneteaz, aparținător comunei Giarmata. Sâmbătă, 14 martie, de la ora 12, autoritățile locale invită locuitorii la deschiderea oficială a noului loc de joacă amenajat în Parcul Arteză, considerat cel mai mare și mai modern spațiu de acest tip din zonă.