“Învăţătorii sunt încadraţi cu salarii mizerabile”, o spune chiar inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Cornel Petroman. Evident, o învăţătoare care încasează lunar mai puţini bani decât o vânzătoare de butic nu îşi prea dă interesul pentru educaţia copiilor.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că în cursul acestui an Clinica de Dermatologie va fi mutată din zona centrală, de pe strada Mărăşeşti, urmând ca în spaţiul de acolo să funcţioneze centre culturale străine şi consulate. Edilul i-a anunţat pe cei de la Dermatologie prin intermediul mass-media că vor părăsi imobilul respectiv.
Lipsa de atenție în trafic a șoferilor, dar și a pietonilor, face tot mai multe victime în județul Timiș. Doar în cursul zilei de luni două persoane au fost rănite, printre care și o fetiță de 5 ani. În ambele cazuri s-a întocmit câte un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un bărbat din Timiș se dădea drept surdo-mut și mergea pe la casele oamenilor să cerșească. Dacă proprietarii nu îl observau intrând, punea mâna pe ce apuca și fugea. Luni dimineața, polițiștii din Periam au reușit să îl prindă, iar, în urma verificărilor, s-a stabilit că este suspectat pentru trei furturi din locuință.
Tot mai mulţi întreprinzători particulari din Timiş îşi suspendă activitatea în aşteptarea de vremuri mai bune pentru a fi propriul patron. Totuşi, numărul firmelor active a cunoscut o creştere semnificativă.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
Mapamond
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
2
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2