La Timişoara preţurile la apartamente scad, dar se caută spaţii de birouri, acestea având preţuri tot mai mari la închiriere. La fel, şi preţurile terenurilor sunt în scădere, probabil şi din cauza lipsei de solicitări.
Lotul anunţat de ACS Poli Timişoara se află de luni în cantonament la Casa Oamenilor de Ştiinţă. În zilele viitoare ar putea fi anunţată semnarea contractelor cu trei noi jucători. În acest moment se poartă discuţii cu aceştia.
Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 13 – 19 ianuarie.
Președintele Traian Băsescu a ajuns în Israel, unde s-a întâlnit cu omologul său, Shimon Peres. Băsescu a fost primit de președintele israelian la reședința oficială a acestuia în Ierusalim.
Aşa cum anunţau încă din vară autorităţile locale, o stradă din Timişoara va purta numele lui Francesco Illy, inventatorul primului aparat automat de cafea, născut acum mai bine de 120 de ani în cartierul Iosefin şi devenit astăzi un brand. Consiliul Local Timişoara urmează să adopte în curând o hotărâre în acest sens.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Locuințele modulare din containere sunt fabricate industrial, pe structuri metalice rezistente, cu panouri termoizolante eficiente și finisaje moderne, oferind o alternativă practică la construcțiile tradiționale, atât în ceea ce privește timpul, cât și bugetul.
Ştiri din Timiș
Parohia Ortodoxă Română Timișoara-Iosefin și Fundația „Preot Ioan Olariu” au îmbinat, în prag de Crăciun, ajutorul concret pentru cei nevoiași cu bucuria colindului tradițional, într-o serie de acțiuni filantropice și un concert care a adunat sute de credincioși.
Ştiri din Timiș
Primăria Dumbrăvița se laudă cu un „bilanț-record” al investițiilor la final de an: 44 de milioane de lei, aproape 9 milioane de euro, direcționați în 2025 spre școli, grădinițe, drumuri, utilități și spații verzi. Cea mai mare parte a finanțării a venit din fonduri europene.
Eveniment
Un incident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în noaptea de 22 decembrie, în Lugoj, după ce un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a ajuns cu mașina în interiorul unei societăți comerciale.
România
Nicușor Dan a chemat magistrații la Cotroceni pentru a discuta problemele din justiție, însă puțini au participat, invocându-se temeri și intimidări. Președintele a anunțat și un referendum privind rolul CSM, contestat de Consiliu.
Cariere de Poveste
Simona Neumann este director executiv al Visit Timiș. Aceasta are o experiență solidă în management cultural, turism și dezvoltare locală. Anterior, a fost director executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, unde a coordonat implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte culturale din România.
Utile
Luni, 22 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.