Proaspăt admis în rândul sporturilor recunoscute, fotbalul american programează în acest sfârşit de săptămână primul turneu de campionat, la Bucureşti. Printre formaţiile care se aliniază la startul noii competiţii se numără şi Timişoara 89ers.
S-au desemnat câştigătorii concursului de idei lansat de Primăria Timişoara pentru reamenajarea porţilor de intrare în oraş. Exerciţiile de imaginaţie ale studenţilor de la Arhitectură ar putea servi ca bază de plecare în elaborarea proiectelor care ar urma să schimbe radical aspectul intrărilor în oraş. Când va începe să se schimbe ceva? Prin 2014, estimează primarul. Vedeţi cum au gândit tinerii porţile de intrare în Timişoara!
Asociația Speranță și Acțiune Timișoara lansează un eveniment caritabil prin care își propune să strângă bani pentru amenajarea unei tabere pentru copii cu dizabilități în comuna Brestovăț. Evenimentul va avea loc joi, 25 aprilie, de la ora 20.00 în Club Life!Pub și se bucură de participarea lui Ștefan Popa Popas, a grupului umoristic OZN și a poetului Claudiu Nicolae Simonatti.
Ștefan-Iosif Koloszi, de 57 de ani, din Timișoara, a plecat de la domiciliu în luna iunie 2012 și nu s-a mai întors. Familia a anunțat, vineri, dispariția bărbatului. Cine îl vede sau poate da informații despre bărbat este rugat să sune la 112.
Concert cu două saxofoane la Muzeul de Artă! Evenimentul este organizat de Institutul Francez din Timişoara, iar protagonişti sunt muzicienii Jean Pierre Caens şi Sylvain Guignery-Gouérc.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expzoiții.
Eveniment
Un accident rutier petrecut pe Calea Torontalului s-a soldat cu rănirea a două persoane, după ce trei autoturisme în care se aflau cinci oameni au fost implicate într-o coliziune.
România
Bacterii vechi de 5.000 de ani și rezistente la antibiotice, descoperite într-o peșteră din România.
O tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit G4media.ro.
4
Utile
Punctul de trecere a frontierei Lunga–Nako va avea program prelungit până la ora 1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la solicitarea Instituției Prefectului Timiș. Măsura a fost luată pentru festivalul „Prima noapte de Bazar – Fenseraj Ukusa”, organizat la Kikinda.
Ştiri din Timiș
Lugoj a relansat licitația pentru întreținerea drumurilor pe următorii patru ani, după anularea primei proceduri. Contractul are o valoare de 37,2 milioane lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 26 martie pentru lucrări pe 220 de străzi și poduri din municipiu.
Eveniment
Șapte bărbați, cu vârste între 21 și 37 de ani, sunt acuzați că ar fi racolat și agresat sexual patru minore de 14 ani din Timiș. Vineri, polițiștii au făcut percheziții în Satchinez și Hodoni și au reținut șase suspecți, care urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. UPDATE. Patru bărbați arestați
8
Mapamond
Odată cu montarea ultimului element pe crucea turlei centrale, Sagrada Familia din Barcelona se înalță acum până la 172,5 metri, devenind cea mai înaltă biserică din lume, scrie Agerpres.
Eveniment
Pompierii au intervenit vineri seara la un incendiu la o locuință de pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara.