Oraşul Timişoara va avea un clip oficial de prezentare. Se va numi „Timisoara First Date”, va costa peste 150.000 de lei şi va fi realizat de o echipă de profesionişti, spun oficialii primăriei. Vor fi folosite creaţii ale poeţilor timişoreni şi probabil vocile actorilor Marcel Iureş şi Medeea Marinescu.
În premieră pentru un aeroport din România, pe Aeroportul Internaţional Timişoara a fost instalat un sistem care ajută la îmbunătăţirea fluxului de pasageri şi gestionează mai bine evidenţa celor care folosesc serviciile puse la dispoziţie de aeroport.
Sala "Constantin Jude" va găzdui în următoarele zile turneul final al Campionatului Naţional rezervat jucătorilor sub 23 de ani. Turneul este programat în perioada 26-30 aprilie. Şase echipe vor evolua după sistemul fiecare cu fiecare de-a lungul celor cinci zile, iar prima clasată va deveni campioană naţională. Să sperăm că de această dată BC Timişoara va învinge.
Un reprezentant al familiei Illy a primit, marţi, titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei, distincţie acordată post-mortem de primărie lui Francesco Illy. Autorităţile locale şi-au amintit că inventatorul primului aparat automat de cafea, un nume devenit astăzi un brand, s-a născut acum mai bine de 120 de ani în cartierul Iosefin.
Consiliul Local Timişoara a aprobat, în plenul de marţi, Agenda manifestărilor culturale din anul 2013 a Casei de Cultură a Municipiului. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în forma propusă de Executivul Primăriei. Bugetul total este de aproximativ 4,5 milioane lei, adică peste un milion de euro.
Eveniment
Un accident rutier petrecut pe Calea Torontalului s-a soldat cu rănirea a două persoane, după ce trei autoturisme în care se aflau cinci oameni au fost implicate într-o coliziune.
România
Bacterii vechi de 5.000 de ani și rezistente la antibiotice, descoperite într-o peșteră din România.
O tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit G4media.ro.
4
Utile
Punctul de trecere a frontierei Lunga–Nako va avea program prelungit până la ora 1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la solicitarea Instituției Prefectului Timiș. Măsura a fost luată pentru festivalul „Prima noapte de Bazar – Fenseraj Ukusa”, organizat la Kikinda.
Ştiri din Timiș
Lugoj a relansat licitația pentru întreținerea drumurilor pe următorii patru ani, după anularea primei proceduri. Contractul are o valoare de 37,2 milioane lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 26 martie pentru lucrări pe 220 de străzi și poduri din municipiu.
Eveniment
Șapte bărbați, cu vârste între 21 și 37 de ani, sunt acuzați că ar fi racolat și agresat sexual patru minore de 14 ani din Timiș. Vineri, polițiștii au făcut percheziții în Satchinez și Hodoni și au reținut șase suspecți, care urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. UPDATE. Patru bărbați arestați
8
Mapamond
Odată cu montarea ultimului element pe crucea turlei centrale, Sagrada Familia din Barcelona se înalță acum până la 172,5 metri, devenind cea mai înaltă biserică din lume, scrie Agerpres.
Eveniment
Pompierii au intervenit vineri seara la un incendiu la o locuință de pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a criticat furios Curtea Supremă a SUA, declarându-se profund dezamăgit de hotărârea acesteia, care a anulat o parte din taxele vamale impuse de el după revenirea la Casa Albă, și a anunțat că va decreta de îndată o nouă taxă vamală globală de 10% asupra importurilor, scrie Agerpres.
2