Formaţia de baschet U23 a BC Timişoara continuă să se simtă bine pe teren propriu în turneul final al campionatului naţional. La sala "Constantin Jude" tinerii clubului timişorean au obţinut sâmbătă seara cea de a doua victorie a turneului, scor 67 - 52, cu BC Târgu Mureş.
Superba arenă sportivă de cinci stele a Clujului a fost sâmbătă norocoasă pentru rugbiştii de la RCM Universitatea de Vest Timişoara. Formaţia bănăţeană a învins cu 45 - 3 formaţia Universitatea Cluj, în superliga naţională.
Handbaliştii de la CSU Politehnica Timişoara au reuşit să învingă sâmbătă seara pe teren propriu formaţia U Cluj în ultimul meci din acest sezon susţinut pe teren propriu. Scorul întâlnirii arată clar diferenţa dintre cele două echipe. Timişoara a învins categoric, cu 39-27.
În Bastionul Cetăţii au răsunat lăutăreşte ţambalul şi viorile, până spre zori, sâmbătă. Două renumite familii de muzicanţi din Timişoara, Mircea Ardeleanu – tatăl şi fiul şi fraţii Radu şi Ilie Vincu şi-au poftit auditoriul într-un timp în care muzica făcea toţi banii, iar mahalaua era un loc unde se iubea pătimaş, se cânta vârtos şi se trăia pe muchie ţambal. De o petrecere pe cinste au avut parte timişorenii care au venit la prima aniversare Jazzissimo.
Echipa antrenată de Vali Velcea a reuşit să treacă sâmbătă de Luceafărul Oradea, formaţia care în ultimele întâlniri a învins Timişoara. Iată că de această dată bănăţenii au avut succes.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Expert Business Center SRL organizează două cursuri gratuite online - Expert Dezvoltare Durabilă și Comunicare Organizațională - pentru angajații din Regiunea Vest, în martie–aprilie 2026. Înscrierea se face în limita locurilor disponibile, după principiul „primul venit, primul servit”.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a început semnarea contractelor pentru mai multe investiții locale, realizate în parteneriat cu primăriile din județ. Primele proiecte vizează șapte localități: Remetea Mare, Moșnița Nouă, Moravița, Pișchia, Sânandrei, Dudeștii Vechi și Știuca.
Ştiri din Timiș
Peste 400 de invitați, reprezentanți ai administrației publice, ai marilor companii, ai universităților și ai comunității locale, au participat joi seara, la Cinema Timiș, la lansarea oficială a platformei „Timișoara Revoluționară”. Este un proiect care își propune să repoziționeze orașul pe harta europeană a inovației și performanței.
Ştiri din Timiș
Un meci caritabil de volei va avea loc duminică, 22 februarie, la CSS Bega Timișoara, unde echipa locală va întâlni CSM Lugoj pentru a sprijini tratamentul lui Bogdan.
Ştiri din Timiș
Un nou protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 22 februarie, de la ora 16, în centrul orașului, la inițiativa Asociația Pieces of Heaven.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru un nou centru mare de colectare prin aport voluntar, în zona Freidorf. Investiția de 31,1 milioane lei, finanțată prin PNRR, va fi realizată în șase luni și va permite predarea gratuită a deșeurilor voluminoase, textile, electrice sau din construcții.