tion.ro Web analytics

Titlul unui spectacol care se joacă de mai bine de șase luni la Teatrul Național Timișoara stârnește mânia capilor tuturor bisericilor din Banat. ”Dumnezeu e un mafiot”, piesa lui Nick Mancuso, pusă în scenă și interpretată de actorul Doru Iosif, este subiectul unui protest semnat de ÎPS Nicolae, mitropolitul  Banatului și de liderii celorlalte culte, protest în care se vorbește despre ”blasfemie”...
O șoferiță a tras o sperietură zdravănă, joi după-amiază, când a încercat să plece dintr-o parcare de pe strada Republicii din Timișoara. În loc să dea cu spatele, a dat cu fața și s-a oprit în ATM-un unei bănci din zonă. Întreaga întâmplare a fost surprinsă de un cititor www.tion.ro, care a trimis pozele pe adresa redacției.
Dacă fosta administraţie Ciuhandu a încercat să introducă o taxă de tranzit pentru autovehiculele de transport marfă peste 7,5 tone care trec prin Timişoara ca să pună presiune pe Guvern pentru a realiza şoseaua de centură, iar laitmotivul fostului primar era „Bucureştiul nu ne dă bani”, aleşii PDL consideră că actualul edil-şef liberal al oraşului, Nicolae Robu, nu are motive să procedeze la fel... Consilierii PDL se declară împotriva taxei de tranzit pe care vrea să o reintroduca primăria din 2014.
Bonnie Marranca, scriitor şi profesor la New School, New York, editor al prestigioasei reviste PAJ (A Journal of Performance and Art), va susţine la Timişoara o conferinţă despre performance şi importanţa artei video în teatrul postmodern.

Capitală Culturală

JAZZx anunță primii artiști la festivalul din acest an
Timișoara găzduiește, între 1 și 5 iulie, cea de-a 14-a ediție a festivalului JAZZx.

Capitală Culturală

Atmosferă de Broadway pe scena Teatrului German din Timișoara: „Sister Act”, o premieră de Răzvan Mazilu
Teatrul German de Stat Timișoara anunță „unul dintre cele mai spectaculoase titluri ale stagiunii” musicalul „Sister Act”, un spectacol de Răzvan Mazilu, care realizează regia, coregrafia și costumele, „propunând o montare dinamică, cu accent pe ritm, expresivitate corporală și energie scenică”.

Ştiri din Timiș

Insomnia - de ce apare, ce o cauzează și cum ne afectează somnul! Detalii la Enigma Plant!
Somnul este o funcție vitală, esențială pentru regenerarea celulară, consolidarea memoriei și echilibrarea funcțiilor cognitive. Insomnia, ca tulburare de somn, afectează milioane de persoane, influențând semnificativ calitatea vieții și sănătatea. În acest articol, vom analiza în detaliu ce este insomnia, cum se manifestă, efectele lipsei de somn asupra sănătății și opțiunile de tratament și prevenție.

Capitală Culturală

FOTO. „Repere”, expoziția care transformă lupta în artă, la Casa de Cultură din Timișoara
O poveste despre curaj, sensibilitate și puterea de a merge mai departe prinde contur pe simezele Galeriei Rotonda. Tânăra artistă Ioana Andrita își prezintă creațiile în cadrul expoziției „Repere”, găzduită de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Ştiri din Timiș

FOTO. În curând începe munca... la Podul Muncii. Cum va arăta
Reabilitarea Podului Muncii intră în linie dreaptă: firma Tehnodomus începe în curând lucrările, iar Primăria Timișoara a publicat primele randări. Investiția, estimată la 49 de milioane de lei, prevede refacerea suprastructurii, piste pentru biciclete și finanțare majoritar europeană prin PR Vest 2021–2027. 3

Ştiri din Timiș

Folclor de Mărțișor. Ansamblul „Timișul” Tineret aduce primăvara pe scena Sălii Capitol
Primăvara vine în ritm de dans la Timișoara, odată cu tradiționalul spectacol „Folclor de Mărțișor”, susținut de Ansamblul „Timișul” Tineret. Evenimentul ajunge anul acesta la a patra ediție și va avea loc miercuri, 4 martie, de la ora 18, în Sala „Capitol” a Filarmonicii „Banatul”.

Ştiri din Timiș

Din aproape 40 de proiecte propuse de timișoreni între 2022 și 2024, 11 finalizate. Cam tot atâtea nici măcar începute
La aproape patru ani de la lansarea bugetării participative, bilanțul Primăria Timișoara nu arată strălucitor: din 39 de proiecte votate între 2022 și 2024, doar 11 sunt finalizate, iar 10 nici măcar nu au început. Restul se află în diverse stadii de planificare, achiziție sau execuție, cu progrese între 10% și 80%. 3

Eveniment

Minoră abuzată ani la rând de concubinul mamei. Anchetă de amploare și acuzații grave
O minoră ar fi fost victima unor abuzuri sexuale repetate, comise chiar de concubinul mamei sale, pe parcursul a mai mulți ani. Cei doi au fost condamnați la închisoare de Judecătoria Arad, însă decizia nu este încă definitivă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici