Directorul celui mai important spital din zona de vest a țării – Spitalul Județean din Timișoara - pleacă, după numai opt luni petrecute la cârma instituției, să ocupe un loc în Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Numirea a survenit la câteva zile după ce europarlamentarul Cristian Bușoi s-a instalat la șefia CNAS. El vorbeşte într-un interviu acordat Timiş Online despre priorităţile pe care le va avea la Bucureşti, dar şi despre starea în care se găseşte acum Spitalul Judeţean din Timişoara.
"Scandaloasele" artiste de cabaret Mimi Le Meaux, Kitten on the Keys, Dirty Martini, Julie Atlas Muz, Evie Lovelle şi Roky Roulette au pornit într-un turneu prin Franța. Cum s-a terminat călătoria lor plină de peripeții a rămas un mister pentru sutele de timișoreni care au venit joi la Grădina Capitol, să vadă comedia propusă de Institutul Francez din Timișoara, în a doua seară dedicată filmului de umor.
Bega Blues Band şi invitata lor specială Aura Twarowska, de la Opera de Stat din Viena, alături de orchestra Filarmonicii Banatul au deschis practic, joi seara, prima ediţie a Festivalului JazzTM, organizat în Piaţa Victoriei din Timişoara. Vineri, pe scena din centrul oraşului vor urca Richard Bona, Hidden Orchestra şi Sebastian Spanache Trio.
O persoană a murit, mai multe au fost rănite, iar circulația a fost complet blocată, în urma unui grav accident petrecut, joi seara, la ieșire din Timișoara spre Arad. Pentru transportarea răniților la spital, la fața locului a fost trimis și un elicopter SMURD.
Trei hoţi au intrat, în noaptea de miercuri spre joi, în garajul fotbalistului Gabriel Torje, de unde au furat mai multe bunuri. Hoţii nu s-au mulţumit cu prada şi, în aceeaşi noapte, au mai spart două garaje care aparţin vecinilor familiei fotbalistului.
Azi în Timișoara
Marți, 10 februarie, puteți să mergeți la un spectacol de teatru sau să vă jucați remi. Mai sunt și expoziții pe care le puteți vizita.
Cinema
Cinefilii vor avea ocazia să descopere o selecție de filme clasice restaurate în cadrul ediției din 2026 al „Il Cinema Ritrovato on Tour”, un eveniment dedicat cinematografiei de patrimoniu organizat de Ceau, Cinema! împreună cu Institutul Italian de Cultură. Proiecțiile au loc, pentru al doilea an la rând, și la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Timișoara își redeschide porțile către istoria sa romantică și mondenă. Muzeul Național al Banatului invită publicul să descopere o nouă ediție din „Gazeta Inimilor Burgheze”, care pune în lumină povești de dragoste și alianțe sociale din burghezia timișoreană.
Eveniment
Peste 300 de amenzi și două cazuri de conducere fără permis, după controale extinse ale Poliției Transporturi Timiș în stațiile de cale ferată din județ.
1
Ştiri din Timiș
Ziua Republicii Indiei a fost celebrată pe 7 februarie la Timișoara, printr-un eveniment organizat de Ambasada Indiei, care a reunit aproximativ 250 de membri ai comunităților indiană și română. Manifestarea a inclus discursuri oficiale, proiecția filmului patriotic „Dhurandhar” și momente de recunoaștere a contribuțiilor comunității indiene locale.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz domină detașat rețelele sociale în rândul politicienilor din Timiș, cu sute de mii de urmăritori și impact major pe Facebook și TikTok. Fostul primar Nicolae Robu a coborât în afara podiumului, fiind depășit de Degianski, Grindeanu și Drulă.
13
Ştiri din Timiș
Moșnița Nouă face un pas important pentru comunitate prin demararea lucrărilor la noua creșă de pe strada Nucilor, proiect finanțat integral din bugetul local, în valoare de 6,34 milioane lei (TVA inclus).
2
Eveniment
O săptămână de controale intense îi așteaptă pe șoferii de autobuze și camioane, în perioada 9-15 februarie, când Poliția Rutieră verifică respectarea regulilor de circulație la nivel național.