Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm anunţă noi întreruperi în furnizarea apei calde, pentru miercuri, pe mai multe străzi din zona Mircea cel Bătrân din Timişoara.
Timişorenii dornici să salveze un căţel comunitar, să-l ia acasă şi să-i ofere afecţiune sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni în Parcul Pădurice din zona Giroc - Soarelui, unde va avea loc un nou târg de adopţii canine. Douăzeci de câini îşi vor aştepta acolo noii stăpâni.
Dacă în iarnă oficialii Primăriei Timişoara reclamau faptul că pe mai bine de jumătate din străzile din oraş nu pot fi deszăpezite pentru că străzile n-au fost prinse în contractul moştenit de la fosta administraţie, acum municipalitatea pregăteşte o nouă licitaţie şi un nou contract. Nici prin acest contract nu se va asigura însă deszăpezirea întregului oraş.
O nouă Nedeie a Românilor îi va aduce pe iubitorii de folclor în Valea lui Liman, la întâlnirea cu ansambluri de muzică și dansuri populare din România, Serbia și Ungaria.
Vestea că ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a stabilit în urma unei întâlniri cu reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei şi cu conducerea CNAS că noile carduri nu vor mai fi împărțite în cabinete a fost salutată de medicii timișeni. Reprezentanții acestora spun că astfel își vor putea vedea de consultații, în loc să facă pe funcționarii.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit