Luni, o şcoală şi o grădiniţă din Timiş au fost închise, temporar, din cauza frigului. Grădiniţa este din Timişoara, iar şcoala din Peciu Nou. Ambele au avut probleme, luni, cu instalaţia de încălzire.
ACS Poli Timişoara are doctor, doctor în fotbal. Ionuţ Stelescu a fost adus la echipă pentru a pune osul la pregătirea fizică. Iar ceea ce a găsit i-a dat de gândit, el ştie că va avea mult de lucru. El va „funcţiona” pe postul de antrenor secund şi va lucra împreună cu Aurel Şunda la antrenarea echipei.
Unul dintre primarii bucureşteni a găsit o soluţie pentru traficul infernal din timpul iernii. Edilul Sectorului 2 a decis ca bucureştenii care domiciliază pe raza administrativă a sectorului să beneficieze de parcare gratuită, dacă nu circulă cu maşinile pe timpul iernii.
La Filarmonica Banatul, această săptămână începe cu integrala sonatelor pentru vioară și pian de Beethoven, în interpretarea a doi reputați soliști timișoreni, și se încheie cu un concert simfonic cu dirijor coreean.
După ce în ultimii ani au dat undă verde pentru sute de mansardări, reprezentanţii Primăriei Timişoara încearcă acum să limiteze realizarea unor astfel de lucrări, motivând că se strică aspectul oraşului. Autorităţile locale vor să permită mansardarea, pentru blocurile de dinainte de 1990, doar în cazul imobilelor situate în adiacenţa altora deja mansardate sau dacă sunt parţial mansardate. „Mansardările sunt cârpăceli care n-au cum să conducă la un aspect frumos al oraşului nostru”, spune primarul Nicolae Robu.
Azi în Timișoara
Duminică, 27 septembrie, puteți merge la concerte, la teatru, la film sau să vizitați expoziții. Vă mai puteți bucura de diverse evenimente cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.
România
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid.
5
Eveniment
Amenzi de peste 48.000 de lei, 18 permise de conducere reținute și 12 infracțiuni descoperite. Acesta este bilanțul unei razii desfășurate de vineri pe sâmbătă în Timiș, în cadrul căreia polițiștii au verificat 815 autovehicule și au legitimat 921 de persoane.
Ştiri din Timiș
Seniorii din centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și cei ai organizațiilor partenere vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, între orele 11:00 și 15:00.
1
Mapamond
Inteligența artificială ar putea fi implicată în evenimente care să ducă la moartea a până la un miliard de persoane dacă nu este reglementată, consideră Bill Gates, cofondatorul Microsoft, într-un interviu acordat NBC, relatează Agerpres, citând DPA.
2
Mapamond
Autoritățile din Bangkok au declarat sâmbătă stare de dezastru în toate cele 50 de districte ale capitalei Thailandei, după aproape 48 de ore de ploi abundente care au inundat străzi, locuințe și spații comerciale, relatează AFP. Aproape 300 de milimetri de precipitații au căzut în zonă, iar autoritățile le-au cerut locuitorilor să rămână, pe cât posibil, în case.
România
Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 59,42 miliarde de lei după primele opt luni din 2026, cu aproape 27 de miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor publicate sâmbătă, 26 septembrie, de Ministerul Finanțelor, deficitul s-a redus astfel cu aproximativ 31% în termeni nominali, iar ca pondere în PIB a coborât de la 4,51% la 2,89%.
3