Etica în mass-media de astăzi, noua față a jurnalismului postindustrial, jurnalismul de investigație pe internet, statului blogurilor, rolul rețelelor de socializare și manipularea sunt doar câteva dintre temele dezbătute în cadrul seminarului internațional "Media, Citizen & New Journalism". Evenimentul a reunit la Timișoara jurnaliști și lectori din Slovacia, Malta, Bulgaria și România.
Primarul Nicolae Robu îi răspunde parlamentarului Sorin Grindeanu, care a repus pe tapet subiectul privind schimbarea secretarului Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari. Robu spune că n-a afirmat niciodată că îl va schimba pe Cojocari. „Garantez că, de când sunt eu primar, Cojocari nu a făcut niciun abuz. I-am schimbat și atribuțiile, nici dacă ar vrea n-ar putea", susţine primarul.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, a calculat numărul maidanezilor: primarul spune că avem cam 3.500 de câini pe străzile urbei. Cum a ajuns la această cifră? Din ce a văzut plimbându-se prin oraş, primarul a concluzionat că mai bine de jumătate dintre maidanezi au crotaliu în ureche, deci au fost sterilizaţi, şi cum sterilizaţi au fost, din evidențele sale, 1.600 de câini până acum, în total ar fi peste... 3.000. Robu nu este pentru eutanasierea animalelor, cu excepția celor agresive.
Lugojul şi Ohaba Forgaci sunt legate din această săptămână de un drum modernizat. Cu fonduri de la bugetul judeţean, drumul de 11 kilometri a fost adus la standarde mai bune.
De curând a fost anunţată demararea unui important proces de restructurare la Poşta Română. Iar aceasta înseamnă inclusiv concedierea de oameni. La nivel local nu se ştie deocamdată care va fi situaţia, procedura fiind în curs de derulare. Angajaţii au susţinut o serie de testări, iar alţii au solicitat şi vor beneficia de pensionare.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a intrat cu mașina într-un gard din beton, joi dimineață, pe strada Liniștei din Timișoara. Testat de polițiști, acesta a fost depistat cu 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ştiri din Timiș
Căldura începe să ajungă în caloriferele timișorenilor de luni, 19 octombrie. Colterm anunță pornirea etapizată a sistemului, în timp ce TermSet preia transportul și distribuția agentului termic.
Eveniment
Cel puțin 18 persoane, printre care 17 elevi cu vârste sub 13 ani și un profesor, au murit după ce acoperișul unei școli din orașul Peshawar, Pakistan, s-a prăbușit. Alte peste 12 persoane au fost rănite și transportate la spital, iar cauzele incidentului nu sunt cunoscute deocamdată, conform Mediafax.ro.
Ştiri din Timiș
Lucrările la lotul Margina–Holdea al A1 au ajuns la 80%. După străpungerea tunelurilor, constructorul a accelerat lucrările la pasajele și viaductele de pe cei aproape 10 kilometri.
România
Un nou incident naval a fost raportat joi dimineață în apropiere de Sulina, unde o navă comercială sub pavilion San Marino a transmis o alertă de urgență după ce la bord au fost semnalate explozii și un incendiu.
Capitală Culturală
Duminică, 18 octombrie, de la ora 16, va avea loc lansarea, la Timișoara, a volumului „Peștii cubanezi. Un secol în eseuri", de Bogdan-Alexandru Stănescu, bursier al Festivalului Taifas. Unde? În, probabil, cea mai renumită, îndrăgită, primitoare și regretată librărie postdecembristă a orașului: La Două Bufnițe, în Piața Unirii.
Eveniment
Un incendiu izbucnit joi dimineață la o locuință din Lovrin a mobilizat pompierii din Sânnicolau Mare. O femeie a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Eveniment
Pompierii au intervenit joi dimineață la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din Dudeștii Noi. Flăcările au afectat aproximativ 50 de metri pătrați, iar patru butelii cu GPL au fost scoase din locuință.