Timişoara a intrat vineri în rând cu toată Europa, cel puţin în ceea ce priveşte acţiunea organizată sub numele de Noaptea Cercetătorilor. Interesul a fost destul de mare, sute de tineri au venit să vadă tot felul de experimente interesante prezentate de oamenii de ştiinţă locali.
În ciuda valului de critici venit din partea timişorenilor, odată cu eliberarea lui Adrian Cocoană, după doi ani şi jumătate de închisoara, doar puţină lume s-a strâns, vineri seara, la protestul-omagiu organizat lângă viaductul din Calea Aradului, locul unde acum cinci ani Lucian Reja murea, după ce era accidentat de Ferrari.
110 absolvenţi sunt în evidenţele Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Lugoj, dar nu toţi sunt interesaţi să-şi găsească un job, deşi posibilităţi li se oferă, cât de cât...
Profesorul Victor Neumann va fi noul director al Muzeului de Artă din Timişoara, după ce a promovat concursul pentru această funcţie cu nota 9,88. El îl ia locul lui Marcel Tolcea, care nu a obţinut notă de trecere în urma unei evaluări făcute de o comisie.
Zilele trecute, timişoreanul Geo Da Silva a mai înregistrat încă un succes internaţional, tocmai în capitala Serbiei, unde a fost invitat să susţină un spectacol în faţa a peste 15.000 de oameni, care au participat la una din cele mai nebune petreceri din ţara vecină, Belgrad Foam Fest.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții, la un roast battle sau la o dezbatere.
România
Parchetul General a confirmat miercuri că a început urmărirea penală in rem într-un dosar deschis în luna iulie, după ce o asociație a depus peste 600 de plângeri privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Potrivit instituției, măsura a fost dispusă pe 27 iulie 2026 și vizează faptele reclamate, nu persoane anume, relatează Agerpres.
Ştiri din Timiș
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un minor de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în urma conflictului de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Potrivit IPJ Timiș, cei doi sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Mapamond
Kenya a confirmat al doilea caz de Ebola din istoria țării, după ce o rudă a unui bărbat care a murit săptămâna trecută într-un spital din Nairobi a fost testată pozitiv pentru virus. Autoritățile sanitare monitorizează persoanele care au intrat în contact cu primul pacient, iar până acum au reușit să identifice și să găsească 113 dintre cele 128 de contacte, relatează The Telegraph.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, va propune ca parlamentarii partidului să nu voteze Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, după ce PSD a anunțat că va intra la guvernare și va susține noul Executiv în Parlament. Propunerea va fi discutată vineri, în Comitetul Politic al USR.
România
Tribunalul București a respins cererea prin care compania aeriană AnimaWings solicita deschiderea procedurii insolvenței. Instanța va analiza separat cererile creditorilor, printre care se află și Aeroportul Internațional Timișoara, la un termen stabilit pentru 11 noiembrie, relatează Agerpres. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la comunicare.
România
Partidul Social Democrat (PSD) a decis să facă parte din Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu și să susțină noul Executiv în Parlament, potrivit unor surse din partid citate de Agerpres. Decizia a fost luată miercuri, în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii. UPDATE. PSD a decis să intre la guvernare și să susțină Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, a anunțat președintele partidului, Sorin Grindeanu, la o declarație de presă.
Eveniment
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș prezintă noi informații în cazul bătăii din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara, unde un profesor de educație fizică și sport a fost agresat de mai multe persoane.