Tupeu maxim pentru un bărbat de 35 de ani din Timișoara. El a furat mașina gazdei sale și a plecat cu ea la plimbare prin oraș, deși nu are permis. Mai mult, a încercat să scape de polițiști și a fost prins după o urmărire prin oraș.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a ajuns în urmă cu câteva minute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. El a fost chemat în fața procurorilor în dosarul de evaziune fiscală în care aceștia din urmă au descins într-un imobil al Direcției Apelor Banat.
Circulaţia tramvaielor a fost blocată, vineri, în zona centrală a Timişoarei, din cauza unui accident rutier. În coliziune au fost implicate un tramvai de pe linia 4 şi un autoturism Volkswagen Passat.
După ce vechii copaci din Piaţa Bălcescu din Timişoara au fost tăiaţi odată cu lucrările de reamenajare a intersecţiei, în zonă au apărut acum noi arbori: meri ornamentali, tei şi frasini. Unii dintre ei au deja frunzele uscate, iar în primă fază nu au fost plantaţi unde trebuie, spun reprezentanţii primăriei. Chiar dacă nici oficialii municipalităţii nu sunt încântaţi de cum arată arborii, sunt liniştiţi la gândul că se află... în garanţie.
Formația de muzică electronică, Șuie Paparude, se întoarce la Timișoara pentru a lansa o piesă nouă, dar și un videoclip în cadrul RE:FreshTM. Formația a lucrat la noul clip cu un designer grafic din Timișoara.
Eveniment
Un accident rutier în lanț s-a produs pe Calea Torontalului, unde trei persoane au fost rănite după ce un șofer nu a păstrat distanța regulamentară.
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat anularea protestului programat pentru vineri, 30 ianuarie, în fața Primăriei, după ce organizația nonguvernamentală în numele căreia fusese depusă solicitarea s-a delimitat oficial de acțiune. Edilul avertizează că participarea la evenimente neautorizate se face pe propria răspundere și face un apel public la responsabilitate și solidaritate
Ştiri din Timiș
Pe un perete al Pasajului Solventul a apărut o înjurătură la adresa USR. Viceprimarul Ruben Lațcău a reacționat public, condamnând gestul și pledând pentru dialog și respect.
3
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a formulat un nou regulament pentru traficul greu din oraș. Pe de-o parte, acesta are scopul de a reduce degradarea străzilor, poluarea și zgomotul și de a crește siguranța rutieră. Pe de altă parte, tarifele vor fi reduse.
Ştiri din Timiș
Educația socio-emoțională este considerată esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor de vârstă preșcolară, însă sistemul educațional din România nu oferă, în prezent, un cadru suficient de coerent pentru implementarea acesteia. Avertismentul vine dintr-o amplă cercetare națională realizată de Organizația Salvați Copiii România. Aceasta arată că fenomenul bullyingului este deja prezent în grădinițe și produce efecte vizibile asupra copiilor.
Ştiri din Timiș
Noul centru de zi pentru vârstnici din zona Telegrafului, pe strada Lorena, se apropie de faza de execuție, după ce consilierii locali au aprobat actualizarea devizului general. Clădirea existentă va fi reabilitată și extinsă de la 90 la 460 mp, investiția ajungând la peste 5 milioane de lei, TVA inclus.
Capitală Culturală
Piese romantice, flaut și sombrero, viori, ceardașuri, marimbă și concerte-lecție: Filarmonica Banatul Timișoara propune în luna februarie, „asociată tradițional cu tema dragostei, un program cuceritor și divers, în care romantismul, energia secolului XX și prospețimea clasicismului se întâlnesc pe scena Sălii Capitol”, anunță instituția.