Şase persoane au fost rănite, miercuri după-amiaza, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat, în apropiere de localitatea Fibiş, din judeţul Timiş. În urma accidentului, circulaţia pe ruta Timişoara-Lipova a fost complet blocată.
La concursul de educație ecologică și de colectare selectivă „Școala Zero Waste” 2013, destinat elevilor din școlile din Județul Timiș, desfășurat în perioada 15 aprilie - 31 mai, au participat 25 de școli, însumând 6.319 elevi. În cele șase săptămâni de concurs au fost colectate 60,45 tone deșeuri reciclabile. Concursul dă posibilitatea elevilor și școlilor să contribuie la protejarea mediului și reducerea poluării și în același timp să concureze pentru câștigarea premiilor puse în concurs. EcoStuff România este principalul organizator, împreună cu partenerii săi.
Trupa rock Még öt perc, formație fondată de Aszalos Géza, susține, la Timișoara un concert umanitar, în sprijinul lui Nagy Alfréd, un tânăr actor din România, care suferă de o maladie extrem de gravă.
Societatea care deţine Abatorul din Timişoara, membră a grupului de firme creat de omul de afaceri Ion Ţiriac, a fost amendată cu 8.000 de lei de reprezentanţii municipalităţii timişorene pentru nerespectarea legii privind protejarea monumentelor istorice, precum şi pentru nerespectarea autorizaţiei de construire.
Noul ministru al Economiei este Andrei-Dominic Gerea. Decretul de numire a liberalului în fruntea ministerului a fost semnat, miercuri, de preşedintele Traian Băsescu. Urmează ca în cursul după-amiezii, Gerea să depună jurământul.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și mai multe activități literare pentru copii și adulți.
Eveniment
O femeie din Ciclova Română, județul Caraș-Severin, a fost găsită inconștientă într-o pădure, la aproximativ 400 de metri de locuința sa, după o operațiune de căutare la care au participat polițiști, voluntari și un echipaj medical. Femeia, mamă a șase copii, a fost transportată la spital, iar ulterior și-a revenit, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin și citate de Radio Reșița.
Eveniment
Un bărbat de 66 de ani a fost rănit și transportat la spital, luni seara, după ce a fost lovit de o mașină pe strada Johann H. Pestalozzi din Timișoara. Potrivit polițiștilor, pietonul ar fi traversat strada printr-un loc nepermis.
România
Persoanele care circulă cu trotineta electrică pe drumurile publice ar putea fi obligate să promoveze un curs teoretic de legislație rutieră și conduită preventivă. Proiectul de lege a fost adoptat luni de Senat și prevede că măsura se va aplica celor care au împlinit 14 ani, cu excepția celor care dețin deja un permis de conducere valabil, relatează Agerpres.
Mapamond
Sute de supermarketuri din Franța au fost afectate de un atac cibernetic care a compromis sistemele de refrigerare, provocând încălzirea frigiderelor și congelatoarelor și pierderi importante de alimente. Aproximativ 500 de magazine ar fi fost vizate, potrivit estimărilor prezentate de lanțurile comerciale, relatează BBC.
România
Pacienții asigurați diagnosticați cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boli cronice de rinichi ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare monitorizării, dacă acestea sunt incluse în pachetul de servicii medicale de bază și recomandate de medicul specialist. Senatul a adoptat luni un proiect de lege în acest sens, relatează Agerpres.
România
O femeie din localitatea Smulți, județul Galați, a fost ucisă de soțul său, după ce familia semnalase anterior că aceasta era victima violenței domestice. Femeia s-ar fi temut să depună plângere împotriva bărbatului, relatează Observator. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cazul ar fi al 31-lea femicid înregistrat în România în 2026, însă autoritățile nu au publicat un bilanț oficial al acestor cazuri.
Ştiri din Timiș
Târguri de adopții, ateliere creative și cursuri despre îngrijirea animalelor și fauna sălbatică urbană sunt programate în a doua jumătate a lunii octombrie, la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități Podul Lung, în Complexul Studențesc din Timișoara. Activitățile fac parte din proiectul „O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, derulat de Asociația Colectivul Blană. Participarea este gratuită, însă pentru ateliere este necesară înscrierea online.