Primarul Nicolae Robu a comentat, vineri, scandalul declanşat la Colterm de un lider de sindicat, care a acuzat conducerea că a disponibilizat în ultimul an şi jumătate aproape 200 de angajaţi pe criterii suspecte, iar apoi a angajat alte zeci de persoane în mod ilegal. În opinia lui Robu, toţi cei daţi afară erau „fie leneşi, fie indisciplinaţi, fie nu îşi aveau locul”.
O paradă “militară” în costume de epocă a evocat, vineri, în Piața Unirii din Timișoara, intrarea lui Eugeniu de Savoya, la 1716, în cetate. Prințul va fi sărbătorit vineri, în Palatul Baroc, la 350 de ani de la naștere. În Bastionul Theresia, la Muzeul de Artă și în Piața Unirii se desfășoară, în acest sfârșit de săptămână, concerte, spectacole, târguri, expoziții, ateliere, în cadrul Festivalului Baroc Timișoara.
Accident grav de circulație, joi seară, în comuna Sânandrei. Un biciclist de 49 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în plin de un autoturism. Vina pentru producerea accidentului, spun polițiștii, o poartă chiar biciclistul.
Maria Grapini, ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Tursim, e hotărâtă să facă ordine în societăţile unde statul are acţiuni, 16 la număr, din domeniul turismului.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost huiduit de câteva zeci de protestatari împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montană. Acesta se afla într-un club din Capitală de unde a fost împiedicat să iasă.
Eveniment
O femeie din Ciclova Română, județul Caraș-Severin, a fost găsită inconștientă într-o pădure, la aproximativ 400 de metri de locuința sa, după o operațiune de căutare la care au participat polițiști, voluntari și un echipaj medical. Femeia, mamă a șase copii, a fost transportată la spital, iar ulterior și-a revenit, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin și citate de Radio Reșița.
Eveniment
Un bărbat de 66 de ani a fost rănit și transportat la spital, luni seara, după ce a fost lovit de o mașină pe strada Johann H. Pestalozzi din Timișoara. Potrivit polițiștilor, pietonul ar fi traversat strada printr-un loc nepermis.
România
Persoanele care circulă cu trotineta electrică pe drumurile publice ar putea fi obligate să promoveze un curs teoretic de legislație rutieră și conduită preventivă. Proiectul de lege a fost adoptat luni de Senat și prevede că măsura se va aplica celor care au împlinit 14 ani, cu excepția celor care dețin deja un permis de conducere valabil, relatează Agerpres.
Mapamond
Sute de supermarketuri din Franța au fost afectate de un atac cibernetic care a compromis sistemele de refrigerare, provocând încălzirea frigiderelor și congelatoarelor și pierderi importante de alimente. Aproximativ 500 de magazine ar fi fost vizate, potrivit estimărilor prezentate de lanțurile comerciale, relatează BBC.
România
Pacienții asigurați diagnosticați cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boli cronice de rinichi ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare monitorizării, dacă acestea sunt incluse în pachetul de servicii medicale de bază și recomandate de medicul specialist. Senatul a adoptat luni un proiect de lege în acest sens, relatează Agerpres.
România
O femeie din localitatea Smulți, județul Galați, a fost ucisă de soțul său, după ce familia semnalase anterior că aceasta era victima violenței domestice. Femeia s-ar fi temut să depună plângere împotriva bărbatului, relatează Observator. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cazul ar fi al 31-lea femicid înregistrat în România în 2026, însă autoritățile nu au publicat un bilanț oficial al acestor cazuri.
Ştiri din Timiș
Târguri de adopții, ateliere creative și cursuri despre îngrijirea animalelor și fauna sălbatică urbană sunt programate în a doua jumătate a lunii octombrie, la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități Podul Lung, în Complexul Studențesc din Timișoara. Activitățile fac parte din proiectul „O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, derulat de Asociația Colectivul Blană. Participarea este gratuită, însă pentru ateliere este necesară înscrierea online.
Eveniment
Un bărbat de 48 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, după ce ar fi provocat un accident rutier mortal în localitatea Gelu, județul Timiș, în iunie. Potrivit procurorilor, acesta s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului, ar fi lovit două minore și ar fi părăsit locul accidentului.