Peste 4.000 de manifestanţi s-au adunat, sâmbătă după-masă, în faţa Palatului Victoria. Toţi sunt angajaţi în domeniul sanitar, medici sau asistenţi, şi cu toţii cer majorarea salariilor din Sănătate, dar şi alocarea mai multor bani acestui domeniu. La protest a fost adusă chiar „sănătatea”, dar decedată, într-un dric.
Șaisprezece persoane acuzate de evaziune fiscală prin achiziţii intracomunitare de legume şi fructe au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Oradea. Prejudiciul cauzat bugetului este de peste 5 milioane de euro.
Peste 1.500 de cetățeni americani și canadieni au vizitat România cu ocazia sărbătorii de Halloween. Potrivit Șefului Biroului de Turism al României din America de Nord, Simion Alb, străinii au cheltuit aproximativ 3,5 milioane de dolari pentru cazare, mâncare, transferuri și suveniruri.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România îşi propune să reducă poluarea fonică pe drumurile naţionale. În acest sens, caută soluţii pentru a rezolva problema în localităţile unde se înregistrează un trafic prea mare.
Potirvit unor surse judiciare, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au realizat o serie de percheziții la sediul Ministerului Agriculturii, Federației Sindicale Agrostar și la Agenția Domeniilor Statului. Procurorii au ridicat mai multe documente în cadrul unei anchete ce vizează fapte de corpuție.
Ştiri din Timiș
Doar aproximativ 100 de persoane au luat parte, sâmbătă, la ceremonia organizată în Piața Unirii din Timișoara cu ocazia aniversării a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire. Programul a inclus un serviciu religios, defilare și discursuri din partea autorităților locale și județene.
5
Mapamond
Peste 180 de milioane de americani se află în alertă maximă din cauza unei furtuni de iarnă severe care traversează SUA de la Texas până în nord-est. Cel puțin 18 state au declarat stare de urgență, mii de zboruri au fost anulate, iar autoritățile au închis drumuri și școli din cauza gheții și ninsorilor abundente. Temperaturile resimțite pot coborî până la -45°C în nord, iar experții avertizează asupra riscului de pene majore de curent și condiții periculoase pentru populație.
4
Mapamond
Șapte persoane au murit, iar 82 sunt date dispărute după o alunecare de teren produsă în provincia Java de Vest din Indonezia, pe fondul ploilor torențiale. Tragedia a afectat un sat din regiunea Bandung de Vest, iar autoritățile continuă operațiunile de căutare și salvare, în condițiile unor avertizări de vreme extremă emise pentru zonă.
Ştiri din Timiș
Comuna Moșnița Nouă face un pas important în modernizarea infrastructurii edilitare. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare menajeră din comuna Moșnița Nouă, județul Timiș”.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara readuce pe agenda CL desființarea DGPLMSTF, direcție înființată pentru Culiță Chiș, cel care a avut o relație marcată de controverse și conflicte cu actuala administrație. După ce proiectul a picat la vot, Chiș a plecat la CJ Timiș, iar inițiativa este acum reluată.
3
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, petreceri și proiecții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În multe locuințe, bucătăria este spațiul în care rutina se împletește cu momentele petrecute împreună, iar felul în care este organizată influențează direct confortul. Fiecare element ales contribuie la starea generală a încăperii, de la texturi până la modul în care se îmbină culorile. O bucătărie bine configurată oferă eficiență, dar și o atmosferă plăcută, ceea ce face activitățile zilnice mai ușoare. Tocmai de aceea selecția pieselor trebuie gândită atent. Fiecare decizie influențează modul în care este utilizat spațiul.
Ştiri din Timiș
Timișoara devine, la final de ianuarie, punct de întâlnire pentru psihologie, dialog autentic și reflecție asupra relațiilor umane. Joi, 29 ianuarie, de la ora 19:00, în clădirea ICAM, Aula ICAM, de pe str. Oituz nr. 4, va avea loc lansarea volumului „Harta invizibilă a atașamentului – Călătoria spre înțelegerea relațiilor apropiate”, semnat de psihoterapeuta Andreea Ionescu și apărut recent la Editura Trei.