tion.ro Web analytics

La sfârşitul săptămânii trecute, trecerea la nivel de cale ferată distrusă de la ieşirea din Timişoara spre Moşniţa, coşmarul şoferilor care trec pe acolo, ar fi trebuit să intre în sfârşit în reparaţii. Aşa anunţau reprezentanţii municipalităţii timişorene, după discuţiile cu proprietarii liniei. În ziua în care ar fi trebuit să se intervină erau cozi infernale la ieşirea din oraş, dar nu pentru că se lucra acolo, ci pentru că şoferii frânau la trecere ca să nu-şi distrugă maşinile... Vedeţi ce spune proprietarul liniei şi de ce nu s-a intervenit până acum.
Andrei Plăcintă, fiul fostei senatoare Sorina Plăcintă, a fost transferat, joi dimineață, la penitenciarul Popa Șapcă. Tânărul a stat două zile în arestul IPJ Timiș, după ce s-a predat în momentul în care a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru tentativă de omor și ultraj contra bunelor moravuri.
Guvernul va majora accizele la carburant cu 16 - 21 procente, începând cu luna ianuarie a anului 2014. Creșterile sunt pregătite pentru motorină, benzina cu și fără plumb, dar și pentru petrolul folosit drept combustibil pentru motor.
Prof. dr. Mihai Ionac şi conf dr. Lucian Jiga de la Universitatea de Medicină Victor Babeş din Timişoara au fost numiţi „Visiting professor” ai Universităţii de Ştiinţe Medicale din Poznan, Polonia. Această universitate, cu o tradiție de peste 90 de ani, este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai puternice centre de educaţie şi cercetare medicală din Polonia.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 ianuarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, petreceri și proiecții.

Ştiri din Timiș

Cum îți poți optimiza spațiul din bucătărie pentru funcționalitate și armonie
ADVERTORIAL. În multe locuințe, bucătăria este spațiul în care rutina se împletește cu momentele petrecute împreună, iar felul în care este organizată influențează direct confortul. Fiecare element ales contribuie la starea generală a încăperii, de la texturi până la modul în care se îmbină culorile. O bucătărie bine configurată oferă eficiență, dar și o atmosferă plăcută, ceea ce face activitățile zilnice mai ușoare. Tocmai de aceea selecția pieselor trebuie gândită atent. Fiecare decizie influențează modul în care este utilizat spațiul.

Ştiri din Timiș

Lansare de carte la Timișoara: „Harta invizibilă a atașamentului”, un ghid esențial pentru înțelegerea relațiilor profunde
Timișoara devine, la final de ianuarie, punct de întâlnire pentru psihologie, dialog autentic și reflecție asupra relațiilor umane. Joi, 29 ianuarie, de la ora 19:00, în Sala Rotonda a Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (strada Oituz nr. 4), va avea loc lansarea volumului „Harta invizibilă a atașamentului – Călătoria spre înțelegerea relațiilor apropiate”, semnat de psihoterapeuta Andreea Ionescu și apărut recent la Editura Trei.

Ştiri din Timiș

Școală online, ca soluție temporară pentru băiatul de 13 ani implicat în uciderea lui Alin Mario Berinde
Cazul tragic al lui Alin Mario Berinde, adolescentul ucis în localitatea Cenei, continuă să ridice să provoace emoție puternică în comunitate. Protecția Copilului a decis instituirea unor măsuri speciale de protecție și supraveghere în cazul minorului de doar 13 ani implicat în evenimentul care a dus la moartea adolescentului. 9

Mapamond

Grok, chatbotul lui Elon Musk, generază imagini sexuale cu minori. Investigații în desfășurare
Un studiu CCDH arată că chatbotul Grok ar fi generat circa trei milioane de imagini sexualizate în 11 zile, inclusiv aproximativ 23.000 cu minori. xAI este investigată, iar unele țări au blocat accesul la aplicație.

Ştiri din Timiș

200.000 de lei pentru proiecte STEAM dedicate elevilor din Timiș, Arad și Hunedoara
Fundația Comunitară Timișoara a deschis apelul programului Științescu, destinat finanțării proiectelor educative care urmăresc să stimuleze interesul pentru știință și tehnologie în rândul elevilor din județele Timiș, Arad și Hunedoara. Fondul disponibil pentru acest an este de 200.000 de lei, iar fiecare proiect poate primi până la 20.000 de lei.

Ştiri din Timiș

Cât de mult contează kinetoterapia în recuperarea medicală reală
Recuperarea medicală nu este un proces automat. Nu se întâmplă doar pentru că durerea a mai scăzut sau pentru că ai făcut o pauză mai lungă. De multe ori, corpul rămâne blocat într-un tipar greșit de mișcare, iar disconfortul revine exact atunci când începi să îți reiei activitățile normale. Aici apare întrebarea esențială: cât de mult contează kinetoterapia atunci când vrei o recuperare reală, nu doar o ameliorare temporară?

Ştiri din Timiș

Moartea lui Alin Mario Berinde: priveghi, escortă moto și reacții dure la adresa sistemului
Comuna Cenei este cuprinsă de durere după moartea tragică a lui Alin Mario Berinde, un destin frânt mult prea devreme. Familia tânărului a anunțat programul ceremoniilor funerare, iar comunitatea se pregătește să îl conducă, sâmbătă, pe ultimul drum. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici