La Muzeul de Artă din Timișoara (MAT) a fost creat, în premieră, un traseu educativ prin Galeria de Artă Europeană, care atrage atenția publicului asupra poveștilor picturilor, anunță muzeograful Marius Cornea. MAT este partener în cadrul proiectului „EXPO-EDU-TEXT. Textele de muzeu – între comunicare și educație", care a început în luna mai și se va încheia în luna noiembrie.
Conducerea Partidului Democrat Liberal, a decis în cadrul ședinței Biroului Politic Național (BPN), de luni, excluderea din partid a senatorului Sorin Roșca Stănescu. Asta, după ce președintele penelist, Crin Antonescu, a anunțat această propunere, în urma acuzelor publice adresate de acesta de președintele Traian Băsescu.
O nouă săptămână, o nouă rundă de inaugurări. Oficialii Primăriei Timişoara au marcat, luni, asfaltarea unui grup de cinci străzi de la periferia municipiului, în zona Calea Torontalului-Mehala.
În ultima lună, muncitorii Confort au turnat asfalt pe străzile A Rubinstein, Aurel Pop, E. Neumann, A. Demian şi Marius Moga, iar reprezentanţii Elba au realizat reţeaua de iluminat. Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte 800.000 de lei.
O tânără de 25 de ani, din Sânandrei, a scăpat ca prin minune, după ce a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea, un BMW, s-a rostogolit de câteva ori și s-a oprit într-un șanț. Femeia va fi nevoită să suporte pagubele materiale, din moment ce nu avea mașina asigurată.
Profesorii şi lucrătorii în învăţământ din Lugoj au scăpat de problemele cu salariile, cel puţin până la final de an. Într-o şedinţă de consiliu local, aleşii lugojeni au alocat centrelor bugetare din învăţământ, printr-o rectificare bugetară, fondurile necesare pentru asigurarea salariilor personalului didactic şi nedidactic până la finele anului.
Mapamond
Taylor Swift va fi inclusă în Songwriters Hall of Fame, devenind la 36 de ani a doua cea mai tânără compozitoare care primește această distincție, după Stevie Wonder, care avea 33 de ani la nominalizarea sa din 1983. Anunțul a fost făcut miercuri de organizație, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Mapamond
Un tren de navetiști a lovit o macara de construcții în Cartagena, regiunea Murcia, mai multe persoane fiind rănite, una grav. Circulația feroviară a fost suspendată. Incidentul vine la scurt timp după alte două accidente feroviare grave produse în Spania în ultimele zile.
Mapamond
Donald Trump a lansat la Davos Consiliul pentru Pace, un nou organism pe care îl va prezida și care ar putea avea un rol global în gestionarea conflictelor, fiind văzut de critici ca o alternativă la ONU. Rusia a anunțat că ar putea direcționa un miliard de dolari din activele sale înghețate în SUA către reconstrucția Palestinei prin intermediul acestui Consiliu.
Ştiri din Timiș
Cazul cutremurător al băiatului de 15 ani ucis în localitatea Cenei a dus întreaga comunitate într-o stare de șoc și durere profundă. Asistăm cu toții la o tragedie care ridică întrebări grave despre siguranța copiilor, responsabilitatea comunității și nevoia urgentă de intervenție și prevenție.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Informatică, organizează vineri, 23 ianuarie, evenimentul „Computer Science Student Prototype Fair”, o inițiativă care aduce față în față studenți, cadre didactice și reprezentanți ai mediului de business.
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara caută un nou operator pentru serviciile bancare de plată a titlurilor de călătorie cu cardul și vrea să instaleze 300 de noi POS-uri în mijloacele de transport. Contractul scos la licitație are o valoare de peste 750.000 de lei, cu TVA, și se va derula pe 12 luni.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să amenajeze un nou teren de baschet pe malul Begăi, în zona bazelor sportive CSȘ Bega. Proiectul prevede un teren gratuit, iluminat modern și alei pietonale, ca parte a programului de extindere a infrastructurii sportive publice.
6