Campania Help25 merge mai departe, al Timişoara. În 20 noiembrie, la aproape două luni de la demararea campaniei, spectacolul „Viaţa ca un joc uşor", al Teatrului Clasic „Ioan Slavici" din Arad, va fi jucat la Timişoara.
Şoferii timişoreni au aflat din timp despre începutul lucrărilor în zona centrală a Timişoarei, aşa că luni dimineaţa au evitat zona. Poliţiştii locali s-au aflat şi ei în centru şi i-au informat pe şoferi despre noile schimbări în circulaţie.
Zeci de zebre miniaturale din hârtie au apărut, în noaptea de duminică spre luni, pe spaţiul verde din Piaţa Bălcescu în semn de protest faţă de modul în care a fost remodelată această piaţă. Zebrele sunt însoţite de mesaje care îl îndeamnă pe primarul Nicolae Robu să „iasă din starea de autism".
Protestele împotriva exploataţiei miniere de la Roşia Montană continuă în capitală. Manifestanţii s-au reunit, sâmbătă, pentru a-şi arăta, din nou, dezacordul faţă de proiectul din comuna ardeleană, pentru a douăsprezecea săptămână consecutiv.
Sibiul va fi legat la două autostrăzi. Cel puţin aşa promite vicepremierul Liviu Dragnea. Acesta a declarat că va exista atât o autostradă Sibiu-Braşov-Bacău, cât şi una între Sibiu şi Piteşti. Prima şosea rapidă care va fi construită este cea între Sibiu şi Braşov.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș lansează o amplă campanie de recrutare în cadrul proiectului „Rețeaua APP – Suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități”, prin care caută 50 de asistenți personali profesioniști.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Iarna este sezonul în care petrecem cel mai mult timp acasă. Zilele sunt mai scurte. Serile sunt mai lungi. Atmosfera din locuință contează mai mult ca oricând. Nu mai este vorba doar despre căldură termică, ci și despre confort vizual și stare de bine.
Eveniment
O nouă vizită inopinată la Spitalul de Psihiatrie Jebel scoate la iveală o realitate greu de acceptat într-un sistem medical european: pacienți vulnerabili, cazați în condiții improprii, lipsiți de igienă, intimitate și consimțământ informat, într-un spațiu care figurează în planul unității drept… magazie. UPDATE. Verificări ale Prefecturii Timiș. UPDATE 2. DSP Timiș: relocarea pacienților, permisă doar cu respectarea strictă a legislației
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să extindă programul de premiere a performanței școlare și la nivelul învățământului primar. 355 de elevi și 76 de profesori din 11 școli ar urma să fie recompensați financiar pentru rezultatele obținute la concursuri naționale.
România
De ceva vreme, AUR – respectiv Alianța pentru Unirea Românilor – le oferă oamenilor posibilitatea (dacă o putem numi așa) de a-și achiziționa „carduri” care să le ofere anumite beneficii. Cu prețuri cuprinse între 100 și nu mai puțin de 5.000 de lei, descoperim că oferta nu adaugă neapărat drepturi noi, cât pune un preț pe unele deja existente.
15
Ştiri din Timiș
Unul dintre cei mai cunoscuți retaileri online a deschis o locație în Iulius Town, iar timișorenii au acum la dispoziție mii de produse de încălțăminte, genți și accesorii pentru femei, bărbați și copii. epantofi, retailer multibrand recunoscut pentru diversitatea portofoliului său, a adus în Iulius Town cel mai nou concept de magazin.
Ştiri din Timiș
Peste 10.800 de timișoreni și-au plătit impozitele locale chiar din prima zi de încasare, luni, 19 ianuarie, cu circa 50% mai mulți decât anul trecut. Majoritatea au ales plata online sau prin stațiile SelfPay, introduse în premieră.
19
Ştiri din Timiș
Ți s-a spus vreodată că „pe vremea mea nu era așa”? Dacă da, nu ești singur. Diferențele dintre generații sunt reale și explică de ce părinții și bunicii par uneori că vorbesc o altă limbă decât tine.
1