Se apropie luna decembrie şi revoluţionarii timişoreni ies la rampă. Mai mulţi luptători în Revoluţia din 1989 cer adoptarea unei noi legi intitulată Timişoara 1989.
La Timişoara s-au făcut, sâmbătă, repetiţii pentru parada de Ziua Naţională a României – 1 Decembrie. Prin faţa Palatului Administrativ, acolo unde este sediul Instituţiei Prefectului şi al Consiliului Judeţean Timiş, au defilat militari şi vehicule armate şi ale forţelor de ordine. Spectatori au fost vecinii de pe stradă, dar se aşteaptă ca duminică oamenii să vină în număr mare să vadă parada militară. Şi chiar au ce vedea...
Publicul maghiar din Timișoara este invitat să afle, sâmbătă, povestea flăcăului rom, numit Fekete Sáfrán, care decide într-o zi că a venit timpul să-şi caute o nevastă. Spectacolul pe care Ansamblul Nagiyvárad îl susține, ca invitat, pe scena Teatrului Maghiar Csiky Gergely, este prilejuit de Reuniunea de Dans Popular organizată de Ansamblul de Dans „Guzsalyas” din Timișoara.
Lucian Ban, pianistul de origine română stabilit la New York, și violistul american Mat Maner își lansează la Timișoara albumul Transylvanian Concert, produs în luna mai a acestui an de prestigioasa casă de discuri ECM. Cei doi muzicieni de jazz au invitată în acest concert formația timișoreană Bega Blues Band.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că va deveni critic la adresa Guvernului dacă nu va promova, în următoarele zile, o hotărâre prin care să consfinţească schimbul de terenuri între municipalitatea timişoreană şi fostul proprietar al acvariului din Piaţa Victoriei. Edilul a criticat lentoarea cu care se mişcă guvernanţii, care nu au fost capabili să adopte în decurs de un an o Hotărâre de Guvern.
România
Comisia Europeană a aprobat planul de investiții în apărare al României și a propus alocarea a 16,68 miliarde de euro prin programul SAFE, a doua cea mai mare sumă din acest mecanism. Decizia urmează să fie analizată de Consiliul UE, iar primele plăți sunt estimate pentru martie 2026. Guvernul României a salutat aprobarea și a anunțat că va face publice proiectele finanțate.
Mapamond
O explozie urmată de un incendiu a avut loc în centrul orașului Utrecht, din Olanda, provocând prăbușirea mai multor clădiri. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital, iar autoritățile nu exclud posibilitatea existenței unor persoane prinse sub dărâmături. Cauza exploziei este încă necunoscută, iar pagubele materiale sunt importante.
Cinema
Trei dintre cele mai importante filme semnate de Ingmar Bergman vor fi prezentate la Timișoara în prima retrospectivă Ceau, Cineclub! din acest an. Evenimentul, organizat de Ceau, Cinema! în parteneriat cu Ambasada Suediei, se va desfășura în perioada 23-25 ianuarie, la Cinema Studio.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara organizează în această primăvară o nouă ediție a evenimentului „Career Days@UVT”, dedicat oportunităților de carieră pentru studenți și absolvenți.
Utile
Din cauza exploziei de ieri, eliberarea cazierului judiciar în Lugoj este suspendată pe termen nedeterminat. Cetățenii pot apela la polițiile din Făget și Buziaș sau pot solicita documentul online.
Ştiri din Timiș
Artiștii stradali se pot înscrie la audițiile organizate de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru autorizare a activităților cultural-stradale, conform Regulamentului aprobat în 2023. Audițiile vor avea loc în perioada 27–28 ianuarie, în Sala Lira a Casei de Cultură, situată pe strada Miron Costin nr. 2.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a depus două cereri de finanțare europeană pe Programul Regional Vest 2021–2027, pentru proiecte majore de mobilitate: completarea Inelului 2, cu Podul ISHO, și Magistrala Verde de pe Calea Șagului. Primăria solicită finanțări de 180 de milioane de lei, valoarea totală a investițiilor fiind de aproape 300 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
După ce a asigurat CASCO autobuzele electrice Karsan, STPT vrea poliță facultativă și pentru cele 33 de troleibuze electrice Bozankaya. A reluat licitația, după ce prima procedură a fost anulată din lipsă de oferte, și a majorat bugetul la peste 600.000 de lei.