Cei care vor trece marți, de Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, prin mall, vor putea trăi experiențe și senzații neobișnuite, altele decât cele oferite de shopping. Ei vor putea „închiria" cărți vii, în care vor „citi" despre provocări și obstacole adevărate, ba chiar vor putea experimenta câte ceva din acestea, cum ar fi deplasarea cu un fotoliu rulant sau câteva minute de viață de nevăzător.
Asociaţia Militarilor în Rezervă şi Retragere „Lt.-erou Petru Laţcu” din Lugoj a marcat 95 de ani de la încheierea Primului Război Mondial (11 noiembrie 1918) şi de la trecerea Carpaţilor de către Armata Română la eliberarea Transilvaniei şi a Banatului de sub ocupaţia ungară (30 noiembrie 1918).
Accident grav, luni seara, pe drumul care leagă Timişoara de Peciu Nou, DJ 593. Un tânăr a rămas încarcerat în maşina sa, un BMW, după ce a ieşit de pe carosabil şi s-a lovit de un copac de pe marginea drumului.
Ștefan Călărășanu, important sculptor român, s-a stins din viață luni seară, la Timișoara, la vârsta de 66 de ani.
Câteva zeci de persoane au participat, luni seara, la protestul de solidaritate cu protestatarii de la Pungești, organizat în Piața Operei din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai dinamice din România. Cererea constantă pentru locuințe, dezvoltarea zonelor limitrofe și interesul crescut al investitorilor au dus la o diversificare clară a ofertelor, dar și la o întrebare tot mai des întâlnită în rândul cumpărătorilor și chiriașilor: se poate închiria sau cumpăra un imobil fără comision și fără agenții?
Utile
Miercuri, 14 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
O deflagrație produsă miercuri dimineață într-o clădire de birouri din curtea Poliției Rutiere din Lugoj a rănit trei persoane, una dintre ele ajungând la spital, în timp ce pompierii au intervenit de urgență la fața locului. UPDATE. Două persoane au ajuns la spital
Azi în Timișoara
Miercuri, 14 ianuarie, puteți merge la o lansare de carte, la film sau la expoziții diverse în oraș.
România
Guvernul a anunțat oficial, marți seara, că premierul Ilie Bolojan a fost propus oficial pentru a prelua interimatul la Ministerul Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David. Au trecut peste 20 de zile de la demisia lui David.
4
Cinema
Cinema Timiș găzduiește, în perioada 15-17 ianuarie, un focus special dedicat regizorului norvegian Joachim Trier, unul dintre cei mai apreciați autori ai cinematografiei europene contemporane. Evenimentul este organizat de Bad Unicorn și propune publicului o incursiune în cariera lui Trier.
Ştiri din Timiș
Un tramvai de pe linia 4 a deraiat marți după-amiază, în Piața Traian, blocând circulația dinspre Prefectură. STPT a anunțat devieri pentru liniile 1, 2, 4, 5 și 6a. Este al doilea incident de acest tip în aceeași zi, după un eveniment petrecut pe linia 7 cu câteva ore înainte.
6