După ce a reclamat de mai multe ori că în unele şcoli din Timişoara elevii au acces liber la automatele de cafea, consilierul local Ştefan Sandu a iniţiat un proiect de hotărâre prin care vrea să interzică practic amplasarea acestor automate în alte spaţii decât cele destinate în exclusivitate cadrelor didactice – în cancelarii. Totodată, autorităţile locale vor să interzică vânzarea produselor considerate a fi nesănătoase pentru copii la bufetele din şcoli, alimente interzise practic şi printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii.
Angajaţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă vor sărbători marţi, 10 decembrie, Ziua Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Evenimentul se va desfăşura, concomitent, atât la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş. Iar cum se poate sărbători mai bine: împreună cu „clienţii", cu cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, prin intermediul unei acţiuni de genul Ziua porţilor deschise.
Peste 300 de elevi de gimnaziu din Timişoara care au încheiat anul şcolar 2012-2013 cu media 10 au primit, luni, cărţi, diplome şi insigne de argint cu stema oraşului, în cadrul unei Gale a Premiilor de Excelenţă organizată de primărie. Viceprimarul Dan Diaconu le-a recomandat copiilor să se ţină de carte, chiar dacă tentaţiile sunt mari, pentru că este mai important decât... să fie şmecheri.
Fără sursă de finanţare, în căutare de 1,5 milioane de euro, cu un constructor cu contractul reziliat şi cu întreaga comunitate timişoreană solicitând o gară renovată, cei de la CFR SA au găsit firma care să se ocupe de proiectul tehnic pentru reluarea lucrărilor fuşerite de fosta firmă contractată. Deocamdată se lucrează la contractul pentru elaborarea proiectului de asistență  tehnică, dar, până la găsirea unei alte surse de finanţare, nici vorbă de noi lucrări!
Greşelile de arbitraj din ultima perioadă, mai ales cele din meciul de la Chiajna, au făcut ca cei de la ACS Poli Timişoara să reacţioneze. Prin vocea şi semnătura preşedintelui Consiliului Director, Florenţiu Staicu, clubul bănăţean a dat publicităţii o scrisoare deschisă în care acuză greşelile produse de arbitri împotriva echipei în campionatul Ligii 1.

Ştiri din Timiș

FOTO. Baza sportivă „Costică Rădulescu” a fost inaugurată. Viceprimarul Ana Romocean: „Va fi deschisă pentru toată comunitatea”
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid.

Eveniment

Peste 44 de hectare făcute scrum în Timiș, în doar o zi. Șapte incendii de vegetație, stinse de pompieri
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.

Târgul Imobiliar

Casa visurilor, mai aproape. A început ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara TIT 2026
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții imobiliare, consultanți și instituții financiare, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi proiecte rezidențiale și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.

Ştiri din Timiș

Festivalul Ceaunelor revine la Giarmata Vii. Echipele se pot înscrie în competiția gastronomică
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 3 octombrie
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Incendiu la o hală de prelucrare a lemnului din Victor Vlad Delamarina
Un incendiu a izbucnit vineri seara, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 20:05, iar la locul intervenției au fost mobilizate echipaje din Lugoj, Făget și Buziaș. UPDATE. Incendiul a fost stins.

Mapamond

Papa Leon al XIV-lea a cerut oprirea execuției americancei Christa Pike
Papa Leon al XIV-lea a intervenit pentru a solicita oprirea execuției americancei Christa Pike, condamnată la moarte în statul Tennessee, însă autoritățile americane nu ar fi răspuns solicitării înainte ca procedura de injecție letală să eșueze, relatează La Repubblica, citată de Agerpres. Execuția programată miercuri seara nu a putut fi finalizată, iar femeia, în vârstă de 50 de ani, a rămas în viață, în stare critică. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici