Cadavrul zebrei care a murit după ce a evadat din habitatul în care se afla şi s-a înecat în heleşteul de la Grădina Zoologică din Timişoara stă în camera frigorifică de la Zoo de două luni. Şeful Direcţiei de Mediu a primăriei, Adrian Bere, a vrut să îngroape animalul, dar spune că legea nu îi permite asta, aşa că urmează să fie incinerat. Autorităţile locale vor să aducă o nouă zebră la Grădina Zoologică!
Preşedintele Traian Băsescu solicită Camerei Deputaţilor să nu adopte Legea amnistierii şi a graţierii, susţinând că în acest caz toate eforturile de luptă împotriva corupţiei ar fi fost de prisos.
Procurorii DIICOT au făcut, marţi, mai multe percheziţii la o grupare suspectă de contrabandă cu aur. Zeci de kilograme de aur au fost confiscate şi gruparea, formată din aproape 100 de persone, a fost destructurată.
Comisia juridică a adoptat, fără a face public raportul, Legea amnistierii şi graţierii, lege care a fost respinsă de Senat. Deputaţii sunt cei care decid în final asupra actului normativ, care ar putea scăpa unii infractori de pedepse mai mici de 6 şi 7 ani.
Aproximativ 15 protestatari au fost, marţi, în faţa Prefecturii Timiş pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Legea Minelor. A fost vorba de un protest anunţat cu o seară înainte pe Facebook. Protestul a început după ora 09.30 şi a durat aproximativ o oră.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole sau expoziții.
Eveniment
Joi, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara au intervenit în urma unui accident rutier produs în comuna Șag.
Eveniment
Joi, pompierii au intervenit în urma unui accident rutier produs în comuna Ghiroda.
România
PSD cere tuturor partidelor, inclusiv celor extremiste, să susțină formarea rapidă a unui nou guvern
PSD face apel către toți parlamentarii și liderii partidelor politice, inclusiv ai formațiunilor extremiste, să adopte o atitudine constructivă pentru constituirea unei majorități parlamentare și instalarea cât mai rapidă a unui guvern cu puteri depline.
1
Ştiri din Timiș
Gărâna Jazz Festival marchează în acest weekend 30 de ediții și aduce din nou jazzul în Poiana Lupului. Considerat unul dintre cele mai importante festivaluri open-air de profil din Europa, evenimentul este susținut în acest an și de Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Istoria Timișoarei nu se regăsește doar în clădirile și documentele sale, ci și în memoria oamenilor care au trăit marile transformări ale orașului. La împlinirea vârstei de 91 de ani, ing. dr. Andrei Pogány rememorează, pentru Tion, copilăria petrecută în Fabric, bombardamentele din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, destinul dramatic al familiei sale și parcursul profesional care l-a transformat într-unul dintre cei mai apreciați specialiști în hidrotehnică. Totodată, prin donația făcută Muzeului Național al Banatului, el contribuie la păstrarea unei părți importante din memoria vechiului Banat.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a publicat regulamentul prin care sălile de jocuri de noroc ar urma să fie mutate într-o singură zonă din oraș, pe strada Sulina. Documentul introduce și o taxă anuală de autorizare, precum și sancțiuni pentru operatorii care nu respectă noile reguli.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a virat către Primăria Timișoara aproape șapte milioane de lei pentru lucrările la stadionul „Eroii Timișoarei”, cunoscut și ca stadionul Lego. Potrivit președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, instituția a achitat până în prezent 18 milioane de lei din cele 20 de milioane de lei pe care s-a angajat să le contribuie la investiție.