Codul galben de ceață a fost prelungit până la miezul nopții, în mai multe județe din țară. Traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe mai multe drumuri naționale, dar și pe autostrăzile A1, A2 și A3.
Camera Deputaților se va reuni vineri pentru a se pronunța prin vot supra cererii de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman, după ce Comisia juridică a avizat favorabil solicitarea în acest sens.
Viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu explică, într-un interviu acordat pentru www.tion.ro, care vor fi priorităţile primăriei în anul 2014, pentru ce proiecte se intenţionează accesarea de fonduri europene pe viitor şi cum ar putea fi pusă în practică intenţia de a duce în subteran actualele linii de cale ferată care traversează oraşul, ce proiecte ar putea beneficia totuşi de finanţare de la Guvern în anul ce urmează şi cum vede viitorul USL în contextul disensiunilor existente.
Ghinion maxim pentru un tânăr de 16 ani din Șandra, care a crezut că în perioada sărbătorilor polițiștii nu sunt atât de vigilenți. Deși nu avea permis, el s-a urcat la volan și a început să se plimbe cu mașina prin Timișoara. A fost, însă, prins de oamenii legii.
A doua zi de Crăciun aduce o atenționare de cod galben pentru intensificări ale vântului în județul Timiș. Alte 12 de județe și Capitala se află sub incidența codului galben de ceață.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a avut parte de momente neplăcute, duminică după-amiază, într-un mall din Timișoara, unde a fost lovit de o persoană necunoscută. Polițiștii au intervenit și au deschis un dosar penal. UPDATE. Cei doi nu se cunoșteau
Ştiri din Timiș
Societatea municipală Piețe SA propune majorarea, de la 1 ianuarie, a opt tarife practicate în patru piețe publice din Timișoara: Dacia, Mehala, Piața de Gros și piața volantă de la stadion. Modificările vizează chioșcuri, locuri auto și taxe de rezervare și trebuie aprobate de Consiliul Local.
3
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș face un pas spre construirea unui nou pod transfrontalier peste Mureș și a scos la licitație studiul de fezabilitate. Patru firme s-au înscris în competiția pentru contractul estimat la 2,3 milioane de lei, iar evaluarea ofertelor trebuie finalizată până în luna iunie.
Mapamond
Actrița franceză Brigitte Bardot a murit. Avea 91 de ani. Cunoscută pentru succesul său din anii ’50, ea a ales să se retragă din cinematografie la doar 39 de ani, dedicându-se ulterior activității de militantă pentru protecția animalelor.
Eveniment
Accident pe DN 6, la Dudeștii Noi, duminică dimineața. Două persoane, inclusiv un copil, au fost rănite după ce o șoferiță a intrat pe contrasens. Poliția a deschis un dosar penal.
Mapamond
Bulgaria va deveni joi a 21-a țară care adoptă moneda euro, un pas important de integrare europeană, dar controversat într-un context politic instabil, relatează AFP, citată de HotNews.ro.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 decembrie, puteți merge la un atelier de modelaj, la teatru sau la expoziții. Târgul de Crăciun din centrul orașului încă este deschis.