Pasajul Michelangelo sau reabilitarea centrului istoric sunt doar câteva dintre proiectele cu finanțare europeană demarate în acest an. Viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu susţine că niciunul dintre proiectele din fonduri europene nu este în pericol să îşi piardă finanţarea. La asta a contribuit şi decalarea termenului până la care pot fi decontate lucrările, care acum este decembrie 2015, nu iulie 2015, cum era iniţial. Vedeţi în continuare care este stadiul proiectelor europene derulate în Timişoara şi ce proiecte vor începe în 2014.
Timişoara ar urma să beneficieze de un nou complex rezidenţial. Acesta va fi situat în apropiere de Pădurea Verde, dar şi de unităţile industriale din zonă. Complexul se numeşte Urban Village, cuprinde în proiect 12 blocuri cu 1.200 de apartamente şi un parc de 6.300 de metri. Apartamentele dezvoltatorului ar trebui să se diferenţieze de cele ale concurenţei prin oferirea în cadrul locuinţei a unei minicamere suplimentare.
În perioada sărbătorilor de iarnă, punctele Enel din judeţul Timiş vor fi închise în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2014, care au fost declarate zile liberele legale.
Un nou seism s-a produs în zona Vrancea, vineri dimineața. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs la o adâncime de 87 kilometri.
Multe femei nu reuşesc să rămână însărcinate, iar atunci apelează la tot felul de tratamente pentru a ajunge să aibă un copil. În a doua zi de Crăciun, la ora 13.30, Mariana, o femeie care încearcă de mult timp să aibă un copil, şi-a văzut visul împlinit.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a avut parte de momente neplăcute, duminică după-amiază, într-un mall din Timișoara, unde a fost lovit de o persoană necunoscută. Polițiștii au intervenit și au deschis un dosar penal. UPDATE. Cei doi nu se cunoșteau
Ştiri din Timiș
Societatea municipală Piețe SA propune majorarea, de la 1 ianuarie, a opt tarife practicate în patru piețe publice din Timișoara: Dacia, Mehala, Piața de Gros și piața volantă de la stadion. Modificările vizează chioșcuri, locuri auto și taxe de rezervare și trebuie aprobate de Consiliul Local.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș face un pas spre construirea unui nou pod transfrontalier peste Mureș și a scos la licitație studiul de fezabilitate. Patru firme s-au înscris în competiția pentru contractul estimat la 2,3 milioane de lei, iar evaluarea ofertelor trebuie finalizată până în luna iunie.
Mapamond
Actrița franceză Brigitte Bardot a murit. Avea 91 de ani. Cunoscută pentru succesul său din anii ’50, ea a ales să se retragă din cinematografie la doar 39 de ani, dedicându-se ulterior activității de militantă pentru protecția animalelor.
Eveniment
Accident pe DN 6, la Dudeștii Noi, duminică dimineața. Două persoane, inclusiv un copil, au fost rănite după ce o șoferiță a intrat pe contrasens. Poliția a deschis un dosar penal.
Mapamond
Bulgaria va deveni joi a 21-a țară care adoptă moneda euro, un pas important de integrare europeană, dar controversat într-un context politic instabil, relatează AFP, citată de HotNews.ro.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 decembrie, puteți merge la un atelier de modelaj, la teatru sau la expoziții. Târgul de Crăciun din centrul orașului încă este deschis.