Fostul lider al PD Covasna, Gheorghe Preduţ, susține că a fost bătut în noaptea de Revelion de un grup de tineri, în zona Tribunalului Covasna. Tinerii l-au agresat pe politician pe motiv că nu vorbea limba maghiară, iar Preduț a suferit o fractură costală.
Chiar înainte de startul meciurilor oficiale, BC Timişoara a reuşit un nou transfer. Este vorba de americanul Darren Fenn, fost jucător la Dijon, în Franţa. El a mai jucat la Bamberg, fostă campioană a Germaniei, dar şi la Ural Perm, în Rusia, echipă cu care a câştigat cupa, în 2004.
Lotul celor de la ACS Poli va avea două zile de vacanţă în plus. Reunirea lotului a fost reprogramată pentru ziua de miercuri, 8 ianuarie, de la ora 15. Până atunci nu se ştie nici un nume nou pentru retur, chiar dacă acum se poartă ceva negocieri pentru întărirea lotului.
Operă, operetă, musical și balet: în ianuarie 2014, Opera Națională Română din Timișoara își îmbie publicul cu opt dintre cele mai frumoase spectacole ale sale, pentru un bun început de an.
Prima echipă timişoreană care intră în focul competiţiilor, BC Timişoara începe anul cu o dublă dificilă în Cupa României. Adversari vor fi cei de la CSM Oradea, partidele fiind programate pe 8 ianuarie, prima manşă, în deplasare, iar returul duminică, 12 ianuarie, la Timişoara.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
29